Iulian Anghel, ZF: O întrebare: cum de mai poate rămâne în învățământ un profesor al cărui elev a luat nota 2 la evaluarea națională?

Poți admite că elevii cad probele de la evaluarea națională, de la bacalaureat, de la facultate. E loc în lume și pentru ei. În fond, un instalator, dacă este harnic, poate câștiga mai bine decât un medic dentist cu rezidențiat. Dar să ratezi examenele de evaluare națională cu nota 2, când nota 1 se acordă din oficiu?

În România, la evaluarea națională din acest an, 430 de copii au primit nota zece. Într-un editorial (https://www.zf.ro/opinii/ scoala-mea-incercati-sa-faceti-acest-exercitiu-unde-este-astazi-21975779) din ZF Dana Ciriperu întreabă simplu: câți din acești copii de nota zece au ajuns la această performanță de aplaudat fără meditații consistente? Este școala românească capabilă să pregătească copii de nota zece fără ca părinții să-și cheltuiască banii albi pentru zile negre pe meditații?

Profesorul Ciprian Mihali, de la Universitatea Babeș-Bolyai, scrie, într-o opinie publicată în PRESShub (https://presshub.ro/zece-curat-sau-minciuna-cu-care-crestem-276861/), că presiunea notelor este o povară pentru părinți, pentru copii. Și că „un zece curat“ este o iluzie. În Franța, spune el (profesorul Mihali a obținut titlul de doctor la universitatea Strasbourg), când un profesor acordă nota maximă (20, potrivit sistemului francez) el trebuie să facă un referat în care să-și justifice decizia, referat care este analizat de conducerea școlii. De pildă, arată profesorul Mihali (citând presa din Franța), ca să obții nota maximă la matemetică, la bacalaureat, este nevoie ca teza să fie evaluată de 13 profesori-examinatori; la limba franceză de 78 de profesori-examinatori, iar la filosofie de 127. La noi, la examinarea națională, sunt doi profesori-examinatori și tot doi la bacalaureat, indiferent de nota obținută.

Despre notele mari și chinul de a le obține, despre sacrificiul părinților cu medi­tații, cu lupta de a intra la un liceu de top, s-a tot scris de ani de zile. Dar, uitându-mă pe rezultatele de la examinarea națională, văd note de 2 și 3. Am în față un tabel cu 16 poziții de la evaluarea națională. Din cei 16 candidați din tabel, 7 au picat examenul, având o medie de sub 5, (44%), iar doi dintre ei au medii de sub 3. Sunt date dintr-o școală generală de la oraș, nu de la sat.

Cum este posibil ca, după opt ani de școală, să ai nota 2 la limba română? Păi înseamnă că nu știi să scrii. Și cum au ajuns acești copii în clasa a opta fără să știe să scrie și să citească? Unde a fost profesorul în tot acest timp? Poate nu toți iau evaluarea națională, deși este stupid să nu poți trece o evaluare națională, chiar cu notă mică, după opt ani de școală, dar nici măcar nota 4? Nota 2? Ce-i asta? Înțeleg că a fost o problemă cu sintagma „de bună seamă“ și, cu siguranță, copiii nu-și spun pe stradă „bună seamă“ în sus, „bună seamă“ în jos, în loc de salut. Dar nota 2? Păi, sintagma „de bună seamă“ a fost punctată la examen cu două puncte, dacă nu greșesc. Restul? Aveau de făcut un comentariu după un text. Orice prostii ai fi scris, tot luai un 5. Dacă nu l-au scris, înseamnă că nu au știut să-l citească. Analfabetism funcțional? Hai să fim serioși. Pur și simplu nu au știut să citească. Cum au ajuns în clasa a opta? Unde au fost profesorii?

Profesorii cer bani în plus pentru că sunt prost plătiți. Da, trebuie răsplătiți pentru munca lor. Dar cum poate un profe­sor să mai rămână la catedra de română sau de matematică atunci când 40% din elevii lui au ratat evaluarea națională? Cum poți să mai rămâi profesor când elevii tăi iau note de 2 sau 3 la un examen? Cum și-au trecut copiii examenele anuale de au ajuns la capătul studiilor gimnaziale fără să știe să scrie? Ce le-ai predat? Cum i-ai ajutat? Singura explicație este că nu i-a băgat în seamă nimeni. Că nu le-a păsat. Altminteri nu se explică cum e posibil să iei nota 2 la limba română. Școala este făcută ca, mari și mici, cum suntem, să ne învețe. Dar dacă profesorul tău de limba română nu te învață să scrii, cine să te învețe?