Iulian Anghel, ZF: Nu știu

Fiecare om exista pe pămănt pentru ca nicio clipa din miile de mii de miliarde – o infinitate de clipe – nu s-ar fi potrivit altcumva. Niciunul dintre cei care au trăit și au murit nu ar fi existat, dacă nu s-ar fi strecurat prin miliardimea lui de secundă. Într-o așa compunere de semne oamenii au  încercar să-și explice această minune. La vechii grecii, “Clothos” toarce firul vieții, „Lachesis”, decide lungimea ei, iar „Atropos” taie firul. Inclusiv Zeus este supus acestor divinități – deși sunt fiicele lui. Cele trei divinități, bătrâne și urâte,  sunt fiicele lui Zeus și ale zeiței Themis – zeița dreptății – cea pe care noi o vedem sculptată cu balanța în mână și legată la ochi.

În marea de așteptate a inexorabilului sfârșit, în marea dramă a lui Oedip pe care destinul l-a înfrânt cumplit, se trezește și vine unul, care zice: „Faber est suae quisque fortune” – „Fiecare este responsabil de propriul destin”. Salutius – unul dintre cei mai mari istorici/filosofi ai Romei antice.

Cum alegem așadar? Și ce alegem? Noi știm că „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”. Creștinismul, în cultura căruia Europa se scaldă ca într-o minunată baie fierbinte, bântuie între a crede în „destin” („soarta”) și a-l nega. Iar religia iudaică pe temelia căreia a fost construit creștinismul nu credea în destin, iar dualismul îi era străin. În „Cartea lui Iov”, Dumnezeu stă la taclale cu Satana.

„Dualismul” a ajuns religia universală. „Lumina” se luptă cu „Întunericul”.

Mă uit uneori cu mirare la mine: Eu răspund mai tot timpul întrebărilor – când este nevoie de răspunsuri scurte – prin „da” sau „nu”. Rareori răspund cu „nu știu”. Pentru că mi se pare că știu, deși nu știu.

Noi știm din copilărie că există „Trup” și „Suflet”. „Rău” versus” „Bine” – este religia ce ne este predată din primii ani din viață. Mai înalt, în școlile de economie ni se predă scolastica „Capitalului” și a „Muncii” – aflate permanent în conflict.

Așa să fie toate?

„Faber est suae quisque fortune”?

Nu știu.