Iulian Anghel, ZF: În loc să vă bateți cu pumnul în piept cu programe de dezvoltare Star Trek, mai bine puneați 5-10 miliarde de euro deoparte pentru naționalizarea companiilor

Era prin 2012. Ani încă de criză. Mittal, gigantul indian al metalurgiei care înghițise un alt gigant, francez de data asta, Arcelor, voia să-și mai scuture și el zgura pierderilor și s-a gândit să închidă, între altele, o mică oțelărie de la Florange, în estul Franței, regiunea Moselle.

Nu mai știu cât a trecut de la anunț până ce președintele Franței de atunci, Francois Hollande, l-a convocat la Elysee pe puternicul șef al Mittal, Lakshmi Mittal, și i-a spus pur și simplu: dacă închizi la Florange, naționalizăm uzina și, cu vremea, vei dispărea din Franța. Acum desigur, campanie, necampanie electorală – fiecare judecă cum știe. Păstrând proporțiile dintre economia Franței și cea a României (10/1), micile fabrici închise de gigantul francez Lactalis, la Floreni, județul Vaslui, și Vatra Dornei, județul Suceava, sunt asemănătoare cu businessul Mittal de la Florange. Doar că intenția Mittal de a închide mica oțelărie de la Florange s-a transformat în scandal național în Franța, în vreme ce, în România, Ministerul Agriculturii spune că a aflat din ziare despre hotărârea grupului francez – care deține 25% din industria de profil din România – de a închide fabrici locale, într-o țară care, oricum, importă peste jumătate din necesarul intern de lapte și produse derivate.

Aici este o situație de neconceput și ea pune la îndoială chiar rostul instituțiilor. Afli din ziare că se închid fabrici de procesare a laptelui, dar te bați cu pumnul în piept că ești a șaptea țară ca dimensiune a terenurilor și a pășunilor din Europa? La ce bun Ministerul Agriculturii atunci – ca să hrănească cele 15.000 de burți goale ale angajaților ministerului? De când este chemat Ministerul Agriculturii să dea lecții de istorie, când ministerul nu știe prezentul ce-i curge printre degete?

Auzi poveste-răspuns, la solicitarea ZF, de a lămuri lucrurile: „Din informațiile existente în spațiul mass-media, reiese că în anul 2008 Lactalis a devenit unul dintre cei mai importanți jucători pe piața din România. (…) Cu privire la o eventuală naționalizare a fabricilor închise, precizăm faptul că măsura a fost realizată în perioada anilor 1948-1950, când autoritățile comuniste ale vremii au trecut în proprietatea statului bunuri mobile și imobile, fără compensații materiale sau morale”.

Adică Ministerul Agriculturii nu știe că Lactalis închide fabrici, dar știe cum a fost naționalizarea în 1948-1950? Franța, Germania, Italia naționalizează parțial companiile în dificultate, pentru a le salva (desigur, măsură ce trebuie cântărită, criza trecută a fost exacerbată de refuzul guvernului american de a salva Lehman Brothers). De când a angajat Ministerul Agriculturii istorici și nu agronomi?  Nu ar fi bine să-l numim Ministerul Istoriei și să-l trimitem în istorie?

La ce-ți trebuie ție, guvern, un program de 160 de pagini de investiții pe hârtie, când tu nu știi că o companie, care deține un sfert din piața de profil, își închide fabricile? Și nu e vorba aici de câteva sute de oameni lăsați fără job, ci de alte mii de furnizori locali care nu vor mai avea cui vinde laptele. În județe și așa bătute de Dumnezeu! Și tu afli din ziare despre asta? Și predai încă „mâna invizibilă a pieței” a lui Adam Smith? Îți convine să o predai, nu că ai avea de-a face cu piața liberă, ci că nu înțelegi în ce lume trăiești.

Lactalis închide fabrici în România. De ce nu le închide și în Franța? Disputele dintre fermierii francezi și Lactalis, lungi, se lasă cu canistre de lapte vărsate pe străzile Parisului și este nevoie de intervenția guvernului, a Ministerului Agriculturii, care negociază o soluție între părți. În România, Ministerul Agriculturii nu știe că principalul jucător din piață închide fabrici, dar predă lecții de istorie despre naționalizări.

În loc ca guvernul să plictisească lumea cu programul de relansare de după a doua venire a lui Iisus Hristos, mai bine punea deoparte 10 miliarde de euro pentru salvarea companiilor de aici. Nu la mișto, ci pe bune. Pentru că Lactalis este doar începutul.