Iulian Anghel, ZF: Degeaba trageți toți de Ilie-Sărăcie ca Jupuitu de Ilie Moromete. Că Ilie una știe: N-am! Jos Ilie Sărăcilă, sus Grindeanu Bogățilă!

 În 2025, bugetul de stat a subvenționat bugetul de pensii cu 39 de miliarde de lei – 25% din toate veniturile bugetul fondului de pensii, de 158 de miliarde de lei. Această subvenție era de 11 mld. lei, cu doar doi ani în urmă, în 2023.

Așadar, într-un an de chinuitoare constrângeri bugetare, cu o creștere economică de doar 0,8%, bugetul de stat a fost obligat să acopere lipsa din bugetul de pensii cu o sumă de aproape patru ori mai mare decât cu doi ani în urmă.

După criza COVID, părea că lucrurile se calmează, că deficitele se temperează. Dar a venit 2024, punctul de inflexiune, răspântia fericirii și a nefericirii, deopotrivă. Pe fondul unei campanii electorale care nu a mai ținut seama de vreo regulă de prudență, ci doar de un instinct politic pervertit, pensiile au fost majorare cu 40% (plus 24 mld. lei) și salariile în sistemul bugetar cu 25% (plus 32 mld. lei). Subvențiile de la bugetul de stat către bugetul de pensii au crescut, de la 11 mld. lei în 2023, la 24 de mld. lei în 2024 și apoi la 39 mld. lei în 2025. Deficitul bugetar (în standardul ESA 10) a crescut de la 6,7% din PIB, în 2023, la 9,3% din PIB, în 2024. Creșterea subvenției (plus 254% în 2025 față de 2023), concomitent cu majorarea deficitului bugetar, este cea mai limpede dovadă că majorările de pensii și de salarii s-au făcut din împrumuturi, datoria publică depășind, în toamna trecută, 60% din PIB (49% din PIB în 2023).

O scurtă vreme a fost bine. Consumul a crescut, în 2024, cu 8,6%, pentru că erau bani. Dar oamenii nu văzuseră reversul medaliei. La un deficit de peste 9% din PIB, arbitrii piețelor au spus: stop joc! Fără o altă ieșire pentru buget, în capcană precum tancurile rusești în fața porților Kievului, noul guvern a fost strâns cu ușa să majoreze taxele. Inflația s-a dublat în doar câteva luni, până la10%, iar consumul a luat-o la vale, întâi minus 2, apoi minus 4, apoi minus 4,8, până la un minus 9% în ianuarie curent. Dacă statul subvenționa pensiile cu 0,7% din PIB, în 2023, această subvenție a ajuns la 2% din PIB, în 2025.

Guvernul nu a cerut banii înapoi, nici salariile și nici pensiile nu a fost reduse. Dar nu a mai acordat nici majorări, nici prime, iar oamenii, care nu știau că-și primiseră banii pe credit, au plătit și încă vor plăti costul, prin inflație. Doctrina „wage-led growth”, aplicată local, s-a dovedit a fi un fiasco, pentru că și în 2024 și în 2025 creșterea economică a fost subunitară. Singurul rezultat concret al creșterii cheltuielilor totale cu 19% în 2024, an/an (plus de cheltuieli de 117 mld. lei), a fost majorarea deficitului cash de la 5,7% din PIB în 2023, la 8,7% din PIB în 2024 (9,3% din PIB pe ESA). O creștere de trei puncte de PIB a deficitului cash, într-un an în care nu a căzut nicio bombă atomică în nicio curte. Și pentru ce? Pentru o creștere jerpelită de 0,8%.

Desigur, cauzele acestei cvasistagnări economice sunt mai multe, dar rezultatul este unul: marja de manevră a guvernului este acum spre zero, daca nu chiar zero barat. Dar toată lumea trage de buget ca Jupuitu de Ilie Moromete.  Nu încape îndoială că majorarea prețului carburanților la un nivel ca cel de azi este o lovitură brutală și pentru cetățeni și pentru companii. Iar „Ilie-Sărăcie” cum îl alintă PSD pe premier, ce să facă, dacă n-are? Poate omul vrea să reducă acciza și TVA pentru benzină și motorină, să mai dea și la săraci că n-o avea chiar inimă de zgârie-brânză, dar deficitul de gleznă nu și l-a legat singur, i l-a legat tocmai cei care strigă azi mai tare.

Deh! Istoriile post-factuale înfloresc mai ales în vreme de ciumă și holeră: ba că „Ilie-Sărăcie” dănțuiește pe morminte când aude de tăieri de salarii, ba că cineva, de obicei străin de neam, are drept țintă să subjuge poporul prin sărăcie.

Dar cum am ajuns aici nu mai întreabă nimeni? Când România avea un deficit bugetar de 9,3% din PIB, media UE era de 3,1% din PIB. Dacă România ar fi avut, anul trecut, un deficit bugetar de 3 – 4% din PIB, nu de aproape 8% din PIB, altfel s-ar fi jucat acum cărțile. Pentru că ar fi existat un spațiu de manevră, chiar mic. Nimeni nu spune acum gândul din urmă, nu pentru că nu-l gândește, ci pentru că nu îndrăznește să-l afirme cu voce înaltă: anume că soluția ultimă ar putea fi, din nefericire, tot majorarea deficitului doar că, de data asta, cu niște costuri prohibitive. Toată zbaterea de azi – să nu-i spunem, totuși, criză economică pentru că nu este – a avut ca rezultat o reducerii cu doar 1,6 puncte de PIB a deficitului. Atâta efort pentru un așa rezultat! Efort plătiți de toți, de-a valma, de consumatori prin inflație și reducerea puterii de cumpărare, de bugetul de stat obligat să subvenționeze un sfert din bugetul de pensii, de același buget, finanțat de aceeași oameni, obligat să platească anul acesta 60 mld. lei (3% din PIB sau 8-9% din veniturile bugetare probabile) – doar dobânzi la creditele pe care statul le-a înghițit hulpav, pe când credea că are lumea la picioare. Și toate astea ca să o luăm de la capăt? Se poate și așa, dar nu ar fi decât o prelungire a scrâșnetului din dinți.

Și cine țipă mai tare acum? Chiar cei care au fost călăuzele spre fundătura de azi. Culmea este că ei știu bine povestea și nu pentru că sunt clar-văzători, ci pentru că ei au scris-o. Ce, credeți că Grindeanu s-a metamorfozat în vreun Sorinache-bogățilă sub zodia căruia poporul va mânca lefuri cu lingura, dacă l-o lăsa Olguța Vasilescu să ajungă prim-ministru? Grindeanu știe că nu are altă cale, nici el nici altul, decât cea bătătorită de Bolojan. Pentru că așa se întâmplă când îți lași țara zălog: nu mai ești stăpân pe ce-i al tău decât după ce-ți plătești datoriile. Grecii știu asta bine, încă din 1854 când englezii și francezii au blocat portul Pireu, vreme de trei ani, iar navele lor si-au îndreptat tunurile spre Athena ca să-i oblige să-și plătească datoriile. Și știu și motivul pentru care frizele lor antice și statuile lor minunate sunt acum la British Museum, nu la Athena, furate tot în escapade de recuperare a datoriilor. Bolojan nu face ce vrea și când vrea decât de ici până colo, cât îi permite cușca în care a fost închis. Iar biciul este în mâna celui de dincolo de  gratiile cuștii. Dacă va face schimb cu Bolojan, Grindeanu nu va primi o cușcă mai mare, ci aceeași cușcă strâmtă și va învăța aceeași pași de dans pe care-i execută acum Bolojan. Că se agită și scoate limba crezând că maimuțăreala îl va vindeca de mediocritatea în care se bălăcește – 12% încredere publică, față de 24% cât are partidul pe care-l conduce – asta este iluzia lui și trebuie lăsat în orbirea lui, dar nu trebuie urmat. Până la urmă, fiecare pasăre pe limba ei piere.