Iulian Anghel, ZF: Cât mai este șpaga prin spitalele statului

“I-am întins plicul și el, cu o voce aproape plângând :<Da’ da nu trebuia!>. Dar, după aia, haț, a înșfăcat plicul cu 1.000 de lei în el și jap la buzunarul lui”. 1.000 de lei pentru chirurg, 200 de lei pentru anestezist, pentru o operație de “piatră la fiere”, cum se spune în limbajul popular. Asta era șpaga, în luna iunie, la spitalul militar de urgență din Galați.

Vă mai amintiți? Traian Băsescu, președinte al României, s-a operat de „hernie de disc” în străinătate. Toți l-au condamnat atunci. Că nu are încredere în sistemul de sănătate din România, că e chiabur, că aia și aia. Șpaga pentru o operație de „hernie de disc” este, la spitalul militar din Galați, de 1.600 de lei, doar pentru medicul chirurg.

„Aveam în plic 1.000 de lei. Urma să fie operat tatăl meu. I-am întins plicul. Iar el mi-a zis, cu plicul în mână: 16 milioane (1.600 de lei – nota mea). I-am smuls plicul din mână si am mai pus 600. E drept ca mi l-a adus pe picioare acasa.”

Sunt cam 20 de ani de atunci. Un mare chirurg de la Spitalul Fundeni voia să intre în politică. Era celebru, făcuse, se spunea, primul transplant de ficat din România. Dar voia, cum ziceam, să intre în politică așa că și-a angajat o asistentă deșteaptă – o absolventă de științe politice de la Facultatea de Științe Politice a Universității București,  pe care o plătea cu 300 de dolari pe lună, fără ca ceva să treacă prin vreo contabilitate.

„I-am spus. A trecut luna, nu-mi dați banii? S-a căutat prin buzunare și a scos un morman cu bani de dolari și euro și mi-a dat 300 de dolari.” Sunt mulți ani de atunci, da. Dar ce s-a schimbat, în ciuda faptului că salariile în sistem au crescut și nu mai poți, nicicum, să spui că un medic e azi un om sărac?

„M-am pregătit cu banii. Mi-au spus din prima, chiar înainte de a mă programa pentru operație: 1.000 de lei chirurgul, 300 de lei anestezistul și 100 de lei asistentele. Câte or fi asistentele alea, acum nu mai știu”. Este șpaga pentru o operație de felul celei de care vorbeam mai sus, de „piatră la fiere”, cerută, de data asta, la spitalul Colentina din București, în această săptămână.

Când oamenii intră într-un spital, prima lor grijă este să-i întrebe pe ceilalți pacienți cât este șpaga la doctor și cât la asistente. Într-un spital din România, toate buzunarele sunt pline cu bani. Banii curg din buzunarele celor lungiți în pat de durere în buzunarele acelor zei în alb care stau în picioare cu mâna întinsă. La spitalul Colțea, nu se cere șpagă, dar medicul nu zice nu, dacă-i pui în buzunar 300 de lei pentru o zgâtietură la nas care trebuie cumva cusută. La Lahovary, spitalul de ochi din Piața Romană, lucurile stau altfel: bagi banii, discret, în halatul alb sau albastru, dacă vrei să fii luat în seamă. La câtă aglomerație este, și e cumplită, poți veni și peste doi ani, dacă nu te-o fi îngropat popa până atunci. Și lucrurile nu se opresc aici. O operație de „cataracta” este abia începutul. Oricum, statul nu plătește schimbarea cristalinului, îl cumperi singur – cam 300 – 400 de euro bucata, deși tu ai plătit 45 de ani la fondul de sănătate. Apoi medicul își spune că spitalul nu mai poate suporta costul unei examinări de o jumătate de oră, dar el are o soluție – îți recomandă un consult la o clinică privată unde o examinare de10 minute costa acum trei ani 300 de lei. Înteresant e că, ajungând la clinica privată, vezi mutre cunoscute, oameni lângă care ai stat ore și ore pe băncile de așteptare din Lahovari, la același medic. Cum se face? E simplu. Lahovari, spital public, nu e decât un spital de adunat clientelă. Nu mai e un spital public. Eu îi am pe ai mei, ți-i plasezi ție la clinica ta privată, tu faci la fel, mi-i dai mie pe ai tăi. Urma se pierde. Cum poate un stat neputincios să demonstreze frauda? Pentru că, în momentul în care tu folosești spațiul public/un spital public pentru a-ți racola clientelă pentru afacerea ta privată – și primind și salariu public pentru asta – ei, bine, asta nu are decât un nume: frauda.