Iulian Anghel, editor ZF: Când părintii mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinții

Vă mai aduceți aminte: “Îmi bag… în el de deficit?” Nu știm dacă a spus chiar așa. Așa spune fostul ministru de finanțe, Marcel Boloș, că ar fi spus fostul său șef, premierul Marcel Ciolacu, în mandatul căruia deficitul bugetar a ajuns la 9,3% din PIB, motiv pentru care plătim scump, cu toții, de doi ani, și nu ne vom opri din plătit până în 2031.

De ani buni, spațiul public este, periodic, acaparat de discuții legate de o nouă lege a salarizării în sistemul bugetar. Și, cum spune actualul premier demis, Ilie Bolojan, când vine vorba de majorări de salarii, toată lumea se înghesuie să facă propuneri. Iar, când vine vorba de tăieri de venituri, toată lumea se dă la o parte pentru că nimeni nu vrea să fie asociat unui astfel de demers.

După ani de amânări, acum această lege arde. Pentru că România s-a angajat, în fața UE, să o adopte până la finalul PNRR, adică la 31 august 2026. Dacă o adoptă, România primește 770 mil. euro. Dacă nu, nu-i primește.

Tărâș-grăpiș, o lege a fost încropită și marea supărare este că pare să-i avantajeze pe “patricieni” – primari, consillieri – mai puțin “plebea”. Ca să-i mulțumească pe toți, sub promisiunea corectării unor nedreptăți, legea majorează anvelopa salarială cu 12 mld. lei (0,6% din PIB), o cheltuială recurentă, nu ocazională. Comisia Europeană nu este convinsă că Bucureștiul are acești bani și respinge legea. Pentru că așa sunt regulile de deficit excesiv, valabile nu doar pentru România, ci pentru toate țările Uniunii care depășesc pragul de 3% din PIB al deficitului: prezinți Comisiei Europene un plan de reducere a deficitului. Iar “gardianul tratatelor” spune acum: din ce bani majorați anvelopa salarială în sistemul bugetar, dacă nu din împrumuturi care se adaugă la deficit și apoi la datoria publică? Pentru că înțelegerea noastră este să reduceți deficitul, nu să adăugați la el, cum faceți în noua lege a salarizării. Iar sindicatele, sprijinite politic, vor majorări pentru că simt că acesta este ultimul tren în care se mai pot urca până cine știe când – cinci, zece ani. Iar guvernul este între ciocan și nicovală, între angajați și Comisie, cu sabia timpului deasupra capului.

Și, încă ceva interesant: după ce a dus deficitul bugetar la un nivel amețitor, același guvern Ciolacu a convenit cu Comisia un plan de ajustare structurală. Și l-a semnat pentru că-l durea la bască. Premierul Ciolacu era la final de mandat, nu el trebuia să pună în practică măsurile de ajustare fiscală care i-au semnat condamnarea politică succesorului său, Ilie Bolojan. Plan care limitează anvelopa salarială în sistemul bugetar, în 2026, 2027și 2028, la 8,7% din PIB. Iar Comisia spune acum: Voi ați semnat! Faceți ce vreți cu salariile, dar nu depășiți anvelopa salarială asupra căreia am convenit. Iar noua lege a salarizării depășește anvelopa, așa că, “la loc comanda”.

Și, întrucât un rău nu vine niciodată singur, a apărut la orizont problema datoriei publice pe care nimeni nu o lua în seamă până acum. În urmă cu zece ani, toată lumea lăuda datoria publică mică, ca pondere în PIB, a țării. În 2020 era de 47% din PIB, încă liniștitoare, deși creștea îngrijorător de repede. Acum este de 61,4% din PIB, peste pragul-limită de 60% din PIB al Tratatului de la Maastricht. Și, automat, intră în funcțiune alți avertizori. Potrivit legii 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare, când datoria publică depășește 60% din PIB, guvernul este obligat să adopte un plan de ajustare care să forțeze revenirea datoriei la sub 60% din PIB. Art. 13 din legea 69:

“Programul (guvernului de ajustare a cheltuielilor – n. red.) cuprinde, fără a se limita la acestea, și măsuri care determină înghețarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public. (…) Guvernul inițiază măsuri care să determine înghețarea cheltuielilor totale privind asistența socială din sistemul public”. După cum observați, legiuitorul a folosit imperativul, nu optativul. Guvernul “inițiază”, nu “poate iniția” și “îngheață”, nu “poate îngheța”.  Așadar, cu sau fără Comisie, guvernul, oricare ar fi el, este obligat să înghețe anvelopa salarială în sistemul bugetar, la nivelul de acum. Asta se va vedea în bugetul pe 2027.

Ani de zile, guvernele nu au luat în seamă legea 69, pentru că legea nu le trăgea de mânecă. Acum o face, sub ochii Comisiei Europene, ai agențiilor de evaluare financiară, ai creditorilor României. Vrei, nu vrei, bea, Grigore, aghiasmă!

Situația este complicată de creșterea economică devenită invizibilă. Vedem că variabila de referință este întotdeauna, în astfel de cazuri, PIB-ul. Dacă PIB-ul crește, atunci deficitele și datoria care se raportează la PIB se reduc. PIB-ul nominal a crescut cu 11% în 2024, cu 8% în 2025 și ar urma să crească cu 7,7% în acest an. Dar acest PIB vine, în totalitate aproape, din inflație. Pentru că PIB-ul real a consemnat un plus de doar 0,9% în 2024, de 0,7% în 2025 și, probabil, vom avea creștere zero sau cu minus, în acest an. Iar fără o creștere economică însemnată, efortul de a reduce deficitele și datoria sunt o muncă de Sisif. S-a întâmplat simplu: deficitele erau enorme, așa că măsurile de corecție erau inevitabile. Impozitele au fost majorare pentru corectarea deficitului bugetar. Dar, majorarea impozitelor a dublat inflația, pentru că taxele majorate au apărut, a doua zi, la raft. Inflația a redus puterea de cumpărare. Scăderea puterii de cumpărare a redus consumul. Reducerea cererii a lovit în companii. Iar situația internațională a pus capac la toate. Creșterea economică și așa leșinată a murit de tot.

Peste tot în Europa, în lume, economiile au probleme. Probleme sunt și în UE. Multe. Dar nicio țară membră a Uniunii, nu are, în acest an, creștere negativă, cu excepția României.

Pentru că așa se întâmplă când ai fost condus de idioți. Părinții mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinții.