Iulian Anghel, editor politic ZF: Plângeți după ursul Arthur în vreme ce înfulecați friptura din mielul de Paști

„Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura, ca un miel pe care-l duci la junghere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” scrie prorocul Isaia, prevestind, spun creștinii, venirea lui Isus pe pământ.

“Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”, strigă Ioan Botezătorul când îl vede, în sfârșit, pe Isus, venit și el să fie botezat.

„Vrednic este Mielul care a fost junghiat” sau „Noi biruim Satana prin sângele Mielului”, scrie mai apoi un alt Ioan în Apocalipsa (Revelația).

Ce au înțeles creștinii din asta? În loc să facă din „Miel” un zeu, au făcut o ciorbă. Milioane de miei sunt sacrificați și mâncați la masa de Paști. Este un sacrificiu ritualic, nu este nevoia de a mânca, nevoia care guvernează orice ființă ce există pe lume.

Nimeni nu a plâns după sutele de mii de miei sacrificați ritualic în România, de Paști. Toată lumea plânge după ursul Arthur în vreme ce mănâncă rămășițele mielului de Paști.

Puțini au protestat când, în urmă cu câțiva ani, actualul ministrul al mediului a propus uciderea a 4.000 de urși din cei 6.000-7.000 din România.

Cu mulți ani în urmă, într-o vacanță la munte, am ajuns la o cabană în care în meniu era „supă din labă de urs”. Pe nimeni nu a mirat ciudățenia, în afară de prețul porției de mâncare.

Mi-a plăcut, cred că pentru prima dată în viață, un comentariu al lui Vasile Dâncu (PSD), pentru Europa Liberă: Imaginați-vă ce ar fi fost dacă ursul ar fi avut nume românesc.

Știm cu toții că un „prinț” luxemburghez care trăiește în Austria l-a împușcat pe „cel mai mare urs din Europa”.

Neinspirat, neconsiliat, premierul român spune, cu vorbe șovăite, că, poate, „nu era cel mai mare urs”. Nimeni nu i-a spus premierului – care nu este specialist în urși – că, de la un punct încolo, nu mai are nici cea mai mică importanță dacă ursul era mare sau mic. Ci că problema uriașă e că a fost ucis de un străin. Premierul nu are, din păcate, ceea ce în literatura de specialitate se cheama „consilieri de criză”. Cei care să-l sfătuiască cum să atenueze tensiunile publice.

Nu încape îndoială că acel om care l-a ucis pe ursul Arthur trebuie să plătească, dacă se va dovedi că este vinovat. Este însă o mare imprudență, să pui pe tablă relații diplomatice, iar revenirea discursului antieuropean ar fi o mare greșeală.

Jumătate din economia României este deținută de companii străine. Trei milioane de români lucrează în Europa occidentală și-și susțin familiile de acasă. Sunt milioane de job-uri plătite de companii străine în România. Aceasta este realitatea, iar emoția trebuie stăpânită. De fapt, este o emoție indusă. „Ne-au luat petrolul, ne-au luat gazul, ne iau și urșii.”

Serios?

Nimeni nu se mai uită că cele mai râvnite job-uri în România sunt în companiile străine care plătesc salarii cu mult peste ceea ce plătesc companiile românești. Nimeni nu mai vede că România este în cea mai bună stare a ei din istorie, grație conexiunii cu Occidentul. Nimeni nu mai vede că suntem la 70% din puterea de cumpărare medie din UE, față de 35% în vremea lui Adrian Năstase, vânătorul-șef al României. Toată lumea îl vede pe ursul Arthur. Care, bietul de el, ar fi putut, la fel de bine, să fie în tigaia de friptură a cabanei de munte de care vorbeam mai înainte. Fără ca nimeni să știe de el.