Iulia Timoșenko, eliberată. Ianukovici acuză "lovitura de stat" dată de "bandiți"

Parlamentul a aprobat, de asemenea, numirea ca ministru de interne a lui Arsen Avakov, membru al partidului lui Timoșenko, Batkivșcina (Patria), după ce fostul ministru Vitali Zaharcenko, acuzat de orchestrarea reprimării sângeroase a manifestațiilor de pe Euromaidan, și-a dat demisia.

Oleksander Turcinov, un alt aliat al Iuliei Timoșenko, a fost votat ca președinte al parlamentului, în locul lui Volodimir Ribak, un alt membru-cheie al regimului Ianukovici, care și-a dat demisia invocând motive de sănătate. Înaintea lui Ribak și-au dat demisia deja alte zeci de deputați din Partidul Regiunilor, formațiunea condusă de (încă) președintele Viktor Ianukovici.

În ceea ce îl privește pe Ianukovici, el a plecat de la Kiev cu destinația Harkov, o zonă din est cu populație ostilă manifestanților de pe Euromaidan. Vitali Kliciko, ex-boxerul devenit unul dintre liderii opoziției, a cerut în fața parlamentului ca Ianukovici să-și dea demisia și să fie organizate noi alegeri până la 25 mai.

Sâmbătă după-amiază, postul de televiziune UBR a difuzat însă un interviu unde Ianukovici declară că ultimele evenimente reprezintă o lovitură de stat orchestrată de “bandiți” și că deciziile parlamentului sunt ilegale. El a spus că va rămâne pe teritorul Ucrainei și că va face tot posibilul pentru a împiedica ruperea (între Est și vest) a teritoriului țării sale.

Ianukovici i-a acuzat pe manifestanți că au tras vineri cu arme de foc în mașina lui în timp ce se îndrepta spre aeroport ca să plece la Harkov, că l-au bătut pe Volodimir Ribak și că deputații din Partidul Regiunilor au defectat din cauza amenințărilor la care au fost supuși, ei și familiile lor, din partea protestatarilor. “Deputații sunt așteptați la ieșirea din sediul Radei (parlamentul, n.red.) și sunt asaltați cu pietre”, a spus Ianukovici.

El a comparat situația de acum din Ucraina cu cea a Germaniei anilor ’30, când a venit la putere Hitler.

Vineri, parlamentul a decis și să repună în vigoare constituția din 2004, care limita puterile prezidențiale (una dintre cauzele reizbucnirii protestelor în această săptămână a fost refuzul de către parlament, la 18 februarie, al cererii opoziției de a se reveni la vechea constituție).

Nu mai departe de luna noiembrie 2013, același parlament respinsese proiectele de lege care ar fi permis transferul în străinătate al Iuliei Timoșenko pentru îngrijiri medicale. La acea vreme, aprobarea transferului ei fusese o condiție pusă de Bruxelles regimului Ianukovici pentru semnarea acordului de asociere UE-Ucraina.

Fostul premier Timoșenko, venită la putere împreună cu fostul președinte Viktor Iușcenko pe valul “revoluției portocalii” din 2004, a fost condamnată la 7 ani de închisoare în 2011 pentru abuz de putere, după ce a semnat acorduri cu Rusia în domeniul gazelor care s-au dovedit dezavantajoase pentru statul ucrainean. Din primăvara lui 2012 a fost spitalizată pentru hernia de disc de care suferă.

Deciziile parlamentului de la Kiev intervin după ce regimul Ianukovici a ajuns la un acord cu mediatorii din partea UE și a Rusiei pentru formarea unui guvern interimar în următoarele zile. Capitularea lui Ianukovici a intervenit abia după ce bilanțul violențelor de stradă din această săptămână s-a ridicat, chiar potrivit estimărilor conservatoare ale puterii, la 80 de morți și peste 600 de răniți.

Cum era de așteptat, conflictul a căpătat din nou un aer de tablă de șah unde ucrainenii nu figurau decât ca pioni de sacrificiu: de partea occidentalilor, cel mai remarcat detaliu a fost promisiunea ministrului rus al finanțelor privind o nouă tranșă din creditul de 15 mld. dolari pentru Ucraina, ca spre a sfida direct UE care deocamdată n-a oferit nimic Kievului, în timp ce de partea rusească au găsit ecou acuzațiile președintelui Viktor Ianukovici despre gherile înarmate care încearcă să dea o lovitură de stat, cu sprijin american, după cum n-a trecut neobservat faptul că escaladarea violențelor a reușit să eclipseze JO de la Soci.

Pe teren, situația rămâne însă complicată de factori care nu susțin ideea unei noi revoluții portocalii ori vreo împărțire sumară între băieții buni și cei răi: lipsa de anvergură și de coerență a reprezentanților opoziției (care nu au nimic din carisma de pe vremuri a Iuliei Timoșenko în tandem cu Viktor Iușcenko) și interesele radicalilor grupați în jurul partidului ultranaționalist Svoboda (Libertatea) și al grupării de extremă dreapta Pravîi Sektor (Sectorul Drept), care sunt atât contra Rusiei, cât și contra UE și SUA și n-au ascuns că nu încurajează deloc ideea de “protest civic pașnic” invocată de SUA atunci când se referea la evenimentele de pe Euromaidan.

Cum ideea de extremă dreaptă, antisemitismul, pofta de violență și simpatiile pronaziste afișate de acești naționaliști au capacitatea să sperie rapid Europa, nu e de mirare că astfel de aspecte au fost foarte bine mediatizate în ultimele zile de oricine a vrut să discrediteze protestele anti-Ianukovici. Svoboda însă, ca unul dintre cele trei partide care reprezintă opoziția la nivel politic (celelalte fiind Batkivșcina și partidul UDAR condus de Kliciko), va avea un cuvânt greu de spus la formarea noului guvern, mai ales că dispune în stradă de suficientă susținere spre a-și impune punctul de vedere.