Italia nu mai vede razele soarelui - reconfigurarea traseului

La Forli – cu accent pe ultima silabă, după cum aveam să constat abia la întoarcere – am aterizat după-amiază cu un zbor în care eram singurii doi turiști. Mai puțini italieni, mai mulți români care se întorceau la serviciu, după vacanța de vară, în țara pe care acum ei o numesc acasă. Nu m-aș fi gândit la Rimini ca destinație de vacanță, însă după ce am citit articolul pe această temă al BUSINESS Magazin de la începutul verii mi-am spus: “De ce nu?”, plaja și soarele fiind cam tot ce aveam nevoie pentru concediu.

Chiar dacă era mijloc de septembrie, soarele și vântul cald de la Forli anunțau câteva zile de prins rădăcini pe plajă. De la Forli la Rimini ajungi cu trenul în patruzeci de minute, asta după ce treci, în drumul spre gară, prin micuțul oraș în care cei mai mulți sosesc grație biletelor ieftine de avion și mai puțin pentru potențialul turistic. Nu la fel e însă cu mai esticul Rimini, unde gara e plină de turiști, iar mirosul mării se simte de îndată ce atingi peronul.

Pe străzi se aud în mod egal italiana, rusa și româna, triunghiul localnici-turiști-muncitori fiind pe alocuri presărat cu pete de engleză sau germană. Din gara ce se află la doi pași de centru până la plajă autobuzul face cam 15 minute, loc de unde se întind, pe mai bine de 15 kilometri, sute de hoteluri, majoritatea de trei stele, toate cu balcon înspre albastra Adriatică. Niciunul mai înalt de patru etaje, vopsite în culori plăcute și specificele jaluzele care le acoperă ferestrele.

Toate au restaurant sau terasă la parter, așa că turiștii comozi pot simți pulsul orașului chiar din fața hotelului în care sunt cazați. N-aș recomanda tocmai asta, dat fiind că restaurante à la carte sau mai pitorești, cafenele și baruri dintre cele mai cochete stau ascunse pe străzile întortocheate ale urbei. Am ales un hotel de trei stele la care rezervasem anterior o cameră – cam 30 de euro pe noapte pentru o cameră dublă, preț mai mic decât la unul similar din Mamaia sau Eforie – aflat la nici două minute de mers pe jos de plajă și, bonus, cu vedere spre mare.

Deși n-am fost vreodată genul care să se plângă sau să aprecieze vreo plajă, nisipul din Rimini nu are cum să nu te uimească. Făina albă e primul lucru care mi-a venit în minte când am pășit pe el. Plaja are mai bine de o sută de metri lățime, iar de-o parte și de alta, cât poți vedea cu ochii, stau aliniate șezlonguri de culori diferite, în funcție de hotelul de care aparțin. Un contrast plăcut, însoțit în fundal de terenuri de volei, baschet, fotbal, spații de joacă pentru copii, locuri pentru gimnastică și tot ce-ar mai putea avea loc într-un asemenea spațiu: seifuri montate pe umbrela de soare sau scrumiere atașate pe marginea șezlongului.

Cam fiecare hotel oferă, în prețul cazării, dincolo de internet wireless gratuit, și bicicletă pentru a explora fiecare colț al orașului, mai ales că de-a lungul falezei se află și o alee pentru bicicliști, de care te desprinzi doar după ce spatele începe să doară. Sau doar dacă vine ploaia, pentru că soarele a fost deasupra noastră doar în prima zi. Cele 30 de grade s-au transformat în 15, apa caldă a mării a devenit una cu valuri mai înalte decât noi, iar briza plăcută avea să ne rupă în ziua următoare umbrela pe care ne-am văzut forțați să o cumpărăm.

Deschizând balconul, ziua a doua avea să ofere priveliștea furtunii de pe mare, așa că am decis să explorăm zona. Primul pont: San Marino – atrași de produsele fără taxe vamale. Un drum cu autocarul pe serpentinele din micul stat durează o jumătate de oră și costă nouă euro dus-întors. De la ceasuri, poșete și parfumuri, până la bijuterii, San Marino era asaltat de rușii care nu păreau să fie deranjați de ceața groasă și de ploaia care ne uda până la piele.

Restaurantele din cetate oferă meniuri la 15-20 de euro, iar pastele bolognese, vita și desertul tiramisu au meritat fiecare cent. Cu două excepții, de-a lungul traseului prin restaurantele din zonă am întâlnit doar chelneri români, până și la hotelul unde eram cazați. Cetatea San Marino, construită în Evul Mediu, și întreg centrul istoric sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO și atrag anual zeci de mii de turiști, mai ales ruși. Din San Marino ne-am întors în centrul vechi al orașului Rimini, unde artera comercială și clădirile vechi te pot face repede să crezi că ești la Milano. De-o parte și de alta a centrului – brăzdat de Corso D’Augusto – stau cele două obiective turistice ale orașului: la sud, arcul lui Augustus, considerat de către localnici simbolul orașului, construit în anul 27 î.Hr. la cererea împăratului, iar la nord podul lui Tiberius, peste unul din canalele orașului, vechi din secolul I.