Istoria unei fântâni care nu seacă niciodată

“Au fost ani foarte proști, au fost ani foarte buni, au fost ani excepționali ca anul trecut în prima jumătate – atunci nici mie nu mi-a venit să cred; dar nu era omenesc să câștigi profit net 40 de milioane de dolari pe lună, o treabă ca asta nu poate să țină mai mult de câteva luni, la noi a ținut trei. Dar să ajungi să faci profit net 40 milioane de dolari pe lună e fenomenal. Apoi, ureea a ajuns la 850 dolari pe tonă la Constanța, a fost cel mai mare preț în România, a ținut câteva luni, dar după aia, din 30 iunie, s-a dus dracului tot.”

Ioan Niculae, proprietarul Interagro, povestea în ianuarie 2010 cu BUSINESS Magazin despre cum i-a mers cu un an în urmă și despre cum agricultura și combinatele sale sunt “un business de care sunt mulțumit”. Dacă era ceva ce îl neliniștea pe omul de afaceri în 2010, dar și în alte interviuri pe care le-a acordat de-a lungul anilor, acel lucru era alimentarea cu gaz a combinatelor sale. Conform declarațiilor sale, pentru ca toate cele șase combinate ale sale să meargă la capacitate maximă, Interagro are nevoie de 220 milioane metri cubi pe lună, adică 8 milioane metri cubi pe zi. Iar salvarea lui Ioan Niculae în vara lui 2009, atunci când prețul ureei a scăzut pe piața internațională, s-a numit OUG 54/2009, care i-a permis să controleze mai bine și să-și scadă cheltuielile cu cel mai important cost al combinatelor sale, gazul.

OUG 54/2009 a fost publicată în 12 iunie 2009 în Monitorul Oficial, fiind emisă în mandatul lui Adriean Videanu la Ministerul Economiei, și prevedea ca marii consumatori din industria chimică și cei din producția de energie să primească numai gaze din producția internă în perioada iunie – octombrie 2009. Măsura gândită inițial pentru a ajuta marea industrie a fost mai apoi extinsă și la nivelul companiilor cu un consum mai mic, cu condiția ca acestea să treacă la statutul de consumator interuptibil (dacă situația o cere, să poată fi deconectați de la alimentarea cu gaze pentru a nu pune în pericol populația). Situația a cerut această măsură, deoarece în iarna lui 2010 Videanu a declarat situația de urgență în alimentarea cu gaze naturale, așa că toți consumatorii interuptibili au fost tăiați de la alimentarea cu gaze naturale, iar termocentralele au trecut de pe gaze pe păcură.

Ioan Niculae are în proprietate cinci combinate de îngrășăminte chimice – Amonil Slobozia, Donauchem Turnu Măgurele, Amurco Bacău, Gaproco Piatra-Neamț și Nitroporos Făgăraș. Combinatele sale, împreună cu Azomureș și Elcen București, au consumat doar gaze din producția internă până la 31 octombrie 2010. Facilitatea a fost introdusă din luna iunie a anului 2009 și avea caracter temporar, ca măsură anticriză, dar, după criza din iarnă, Parlamentul a extins-o cu încă un an, până la 31 octombrie 2010. Înainte de publicarea acestei ordonanțe, combinatele lui Niculae cumpărau gaze la prețul de coș, adică erau obligate să consume și gaze din import. Între timp, prețul gazului de import a ajuns să fie dublu față de cel de producție Romgaz (330 de dolari pe mia de metri cubi față de 165 de dolari).

Romgaz Mediaș, cea mai profitabilă companie de stat, a livrat anul trecut 5,513 miliarde de metri cubi de gaze naturale din producția internă, cu 1% mai puțin decât în 2009. Principalii săi clienți au fost grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae și producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu Mureș (AZO), controlat de un grup elvețian. InterAgro a primit 1,2 miliarde de metri cubi de gaze, în valoare de 519 milioane de lei (123 milioane de euro), în condițiile în care tariful mediu obținut de Romgaz la vânzarea gazelor din producția internă a fost anul trecut de 431,3 lei pe mia de metri cubi. Celălalt mare producător de îngrășăminte, Azomureș, a cumpărat în 2010 gaz metan în valoare de 318 milioane de lei (75,6 milioane de euro), însă nu avea la finalul anului nicio datorie față de Romgaz.

Firmele care fac trading cu gaze, precum Conef Gaz, WIEE și EGL, au cumpărat anul trecut 654 de milioane de metri cubi de gaze, în valoare de circa 282 milioane de lei (67 mil. euro). Conef Gaz, controlat de omul de afaceri rus Vitali Mașițki, cel care deține și producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), a luat circa 7,56% din livrările Romgaz. WIEE România, parte a grupului elvețian WIEE, a luat 3,5%. Toate informațiile se regăsesc în rapoartele publicate de Fondul Proprietatea, acționar minoritar al Romgaz, anul trecut.