Istoria întunecată a colonizării Groenlandei și ce vor groenlandezii

Pe dealul de deasupra catedralei din Nuuk se află o statuie de 2 metri a misionarului protestant Hans Egede. El este cel care a redeschis legătura Groenlandei cu Europa de Nord la începutul anilor 1700 și a pus bazele pentru înființarea celei mai de preț posesiuni coloniale a Danemarcei. Ce a urmat?

Într-o zi, la sfârșitul anilor 1970, figura de bronz a fost pe nevăzute acoperită de cineva cu vopsea roșie. Era evident că nu toți inuiții, populația majoritară, erau mulțumiți de schimbările pe care Egede le-a adus în Groenlanda cu un sfert de mileniu mai devreme, scrie BBC.

Clinchetul sticlelor de bere pline cărate acasă în pungi de plastic de inuiți în apartamentele lor minuscule – de obicei mult mai mici decât cele în care locuiau danezii – era o mărturie a alcoolismului omniprezent, unul dintre relele pe care Danemarca le-a adus în Groenlanda, în opoziție cu multele lucruri incontestabil bune: un sistem de sănătate modern, educație bună. Însă, odată cu statuia acoperită de vopsea, visul ca Groenlanda să fie independentă de Danemarca începea încet să se manifeste. La Colegiul de Formare a Profesorilor,  Groenlanda a fost cel mai aproape de a avea o mișcare studențească radicală – unii tineri de la colegiu cereau să li se predea în limba lor maternă, groenlandeza.

Capitala se cheamă Nuuk de la sfârșitul anilor 1970, înainte purtând numele Godthaab. Așa i s-a zis timp de peste două secole. Acum, după decenii, se produc noi schimbări. Donald Trump vrea Groenlanda. Danemarca nu vrea să cedeze insula. Anul trecut, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a insistat că „Groenlanda aparține groenlandezilor” și că „groenlandezii înșiși trebuie să își definească viitorul”. Trump susține ca oamenii Groenlandei vor să fie americani. Oare așa să fie? Cum își doresc locuitorii insulei să arate viitorul lor – și dacă nu implică rămânerea în regatul Danemarcei, atunci care este alternativa? Legăturile cu danezii nu sunt dintre cele mai prietenoase. Un sondaj mai vechi realizat în rândul groenlandezilor spune că doar 6% dintre ei își doresc ca țara lor să devină parte a SUA, 9% fiind indeciși și 85% împotrivă.

De atunci, Groenlanda pare să fi devenit o obsesie pentru Trump și un subiect care riscă să pună în pericol coeziunea NATO. Iar guvernul danez a plusat cu noi investiții în insulă. Dar, în ciuda acestui fapt, premierul Frederiksen știe că răspunsul la întrebarea despre ce își doresc groenlandezii este unul delicat. În mod tradițional, danezii s-au considerat cei mai amabili imperialiști din lume încă de când au început să colonizeze Groenlanda în anii 1720. Această imagine de sine a fost însă erodată în ultimii ani de o serie de dezvăluiri despre aroganța din trecut în relațiile cu populația insulei. Există nedreptăți grave comise împotriva groenlandezilor de către colonizatori – nu în trecutul îndepărtat, ci în memoria recentă. Acestea au inclus o controversată campanie de contracepție la scară largă.

O anchetă comună a autorităților din Danemarca și Groenlanda a avut ca subiect montarea de dispozitive intrauterine la femeile de vârstă fertilă de pe insulă, adesea fără consimțământul sau chiar știrea lor. S-a raportat că la aceste proceduri au fost supuse aproape jumătate din toate femeile de vârstă fertilă de pe insulă între 1966 și 1970. În decembrie 2024, prim-ministrul de atunci al Groenlandei, Múte Egede, a descris acest lucru drept „genocid direct, comis de statul danez împotriva populației Groenlandei”. El a făcut această remarcă în timp ce vorbea la Radiodifuziunea Daneză într-un interviu care a tratat în general relațiile dintre Groenlanda și Danemarca. De asemenea, în anii 1960 și 1970, sute de copii de pe insulă au fost luați de lângă mamele lor, adesea cu justificări îndoielnice, pentru a fi crescuți de părinți adoptivi în Danemarca. În unele cazuri, acest lucru s-a întâmplat fără consimțământul mamelor biologice, iar în alte cazuri, acestea nu au fost informate că legăturile lor cu copiii vor fi complet rupte.

Campania a lăsat o rană emoțională deschisă care în multe cazuri este încă nevindecată. Unii dintre copiii groenlandezi adoptați au reușit ulterior să-și găsească părinții biologici, dar mulți nu. Un mic grup a cerut despăgubiri din partea statului danez în vara anului 2024. Iben Mondrup, o romancieră născută în Danemarca și care și-a petrecut copilăria în Groenlanda, consideră evenimentele recente ca pe un semnal de alarmă brutal pentru danezi, care s-au obișnuit să se considere o influență benignă în Groenlanda. „Întreaga relație s-a bazat pe ideea că Danemarca a ajutat Groenlanda fără a primi nimic în schimb”, spune ea. „Am vorbit despre Danemarca ca despre patria care a luat Groenlanda sub aripa sa și a învățat-o treptat să se ridice pe propriile picioare. Au fost folosite la scară largă metafore educaționale.

Noi, danezii, revenim constant la ideea că Groenlanda ne datorează ceva, cel puțin recunoștință.” Dar între timp Groenlanda a devenit mai sigură pe picioarele ei. Sondajele de opinie efectuate în ultimii ani indică o tendință destul de consistentă în care aproximativ două treimi din populația Groenlandei spune că își dorește să fie independentă. Un sondaj realizat în 2019 a arătat un sprijin de 67,7% pentru această mișcare în rândul groenlandezilor adulți. Jenseeraq Poulsen, directorul Oceans North Kalaallit Nunaat, o organizație caritabilă de mediu din Nuuk, spune: „Din punctul meu de vedere, Groenlanda a crescut, iar sentimentul nostru de stimă de sine și încrederea în sine ne spune că putem începe să luăm propriile decizii ca adulți, la egalitate cu alte națiuni. „Este important ca o țară să nu fie în cămașă de forță”, crede Nunaat. „Nu ar trebui să cerem mereu permisiunea de a face ceva. Știți sentimentul din copilărie când trebuie să-i întrebi pe părinții ceva și ei spun că nu poți?

Ăsta e.” Și totuși, cuvântul „independență” s-ar putea să nu cuprindă pe deplin complexitatea provocărilor și alegerilor cu care se confruntă Groenlanda, potrivit lui Poulsen. El spune că nu-i place cuvântul „din moment ce toți sunt interdependenți în lumea modernă”. „Chiar și Danemarca, care este un stat suveran, este interdependentă… Prefer cuvântul statalitate.” Trump vrea Groenlanda.

A propus să o cumpere. Când a lansat pentru prima dată ideea în 2019, a spus că ar fi „în esență o mare tranzacție imobiliară”. Dar nu a exclus nici intervenții militare. Măsura în care Groenlanda ar rămâne autonomă sub dominația SUA este neclară. La fel și cum ar funcționa sistemul american de protecție socială. Insistența administrației Trump se simte. „Asta ne face să ne întărim și să spunem: «Vă rugăm să vă controlați»”, spune Janus Chemnitz Kleist, manager IT în guvernul Groenlandei. „Unii oameni care anterior ar fi putut avea o atitudine pozitivă față de legături mai strânse cu Statele Unite au început să reconsidere situația.”

Aaja Chemnitz, membră a parlamentului danez din partea partidului de stânga Inuit Ataqatigiit, are propria sa opinie despre ce trebuie făcut pentru a deschide calea către independență, indiferent de forma pe care ar lua-o. În primul rând, este important să fie inversat ceea ce este descris ca un exod al creierelor din Groenlanda. Ea spune că doar 56% dintre tinerii groenlandezi care sunt educați la universități și licee din Danemarca și din alte țări se întorc după absolvire. „Nu este un procent foarte mare.

Ar fi bine dacă am putea face mai atractive întoarcerea acasă și ocuparea unora dintre pozițiile importante din societatea groenlandeză”, spune politicianul. Însă, în opinia ei, există și o problemă economică mai amplă. „Independența politică și cea economică sunt interconectate și este crucial să cooperăm cu Danemarca pentru dezvoltarea afacerilor în Groenlanda, dar și să colaborăm cu americanii pentru extracția materiilor prime și dezvoltarea turismului.” În prezent, economia Groenlandei se bazează în mare măsură pe așa-numita subvenție bloc, o subvenție plătită de guvernul danez care în 2024 s-a ridicat la echivalentul a aproximativ 550 de milioane de euro pe an. Întrucât această subvenție s-ar putea să dispară după independență, una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă groenlandezii este găsirea unor modalități de a o înlocui, explică Javier Arnaut, economist la Universitatea Groenlandei din Nuuk.

„Economia este unul dintre principalii factori care frânează mișcarea către independență”, spune el. „Economia se bazează pe subvenția bloc daneză, iar dacă aceasta ar dispărea, Groenlanda ar avea un gol mare în bugetul public care ar trebui umplut. Întrebarea este cum.” Dacă gaura ar putea fi umplută, de exemplu, prin creșterea veniturilor fiscale din proiecte în minerit cu noi parteneri, ar putea să apară o cale mai clară către independența economică. O altă întrebare – nu lipsită de importanță într-un stat providență de tip nordic, unde o mare parte a economiei este sub control guvernamental – este ce s-ar întâmpla cu toate acele beneficii sociale și de sănătate pe care Groenlanda le primește în prezent mulțumită relației sale cu Danemarca. În prezent, aceste beneficii includ accesul la tratament în spitalele daneze. Majoritatea groenlandezilor care își doresc separarea de Danemarca spun că acceptă acest lucru doar dacă Groenlanda își va păstra sistemul de asistență socială.

Răspunsul la întrebarea ce s-ar întâmpla cu sistemul de asistență socială în cazul anexării Groenlandei de către SUA ar fi mai greu de înghițit având în vedere că statul social american nu este mai mic doar decât cel din țările nordice, ci și decât cel din majoritatea celorlalte țări occidentale. Dar Trump a oferit, totuși, bani groenlandezilor. Și teritoriile din nord ale Americii au un statut mai special din punctul de vedere al asistenței sociale față de restul țării. Pe de altă parte, noua administrație Trump nu mai este generoasă. Dar nu toată lumea este convinsă de sugestiile că pacienții cu cancer din Groenlanda, de exemplu, dintr-o dată nu ar avea unde să se ducă dacă insula devine independentă.

Pele Broberg, pilot, fost ministru de externe al Groenlandei și acum președintele partidului politic Naleraq, dă exemplul Islandei, care a părăsit regatul danez în 1944. „Islanda încă trimite pacienți în Danemarca”, spune el. „Încă au studenți care studiază în Danemarca și invers. Îmi este greu să văd ce fel de obstacole ar dori să pună Danemarca dacă am decide să părăsim regatul. „Este o retorică menită să ne sperie și să nu avem o dezbatere despre independență”, argumentează el. Cu toate acestea, unii groenlandezi cred că adevărata independență s-ar putea să nu fie niciodată realizată tocmai din cauza acestor preocupări. Chemnitz Kleist spune că „genul de independență pe care îl vedeți în țări precum Danemarca, Belgia sau Angola nu se va întâmpla niciodată aici.

Cu o populație atât de mică, o parte din ea nefiind bine educată, și cu un sistem complex de asistență socială pe care am dori să-l păstrăm, nu putem deveni niciodată independenți în sensul comun al cuvântului.” Toate aceste probleme au fost discutate ani de zile, dar au căpătat brusc un nou sentiment de urgență după ce Trump a pus ochii pe Groenlanda. Dar, indiferent cine se află la Casa Albă, întrebarea este dacă groenlandezii ar vedea vreun beneficiu în creșterea nivelului de cooperare cu Statele Unite – și, dacă da, în ce măsură? „Proiectul național al Groenlandei se referă la extinderea dependenței insulei pentru a avea cât mai multe legături posibil cu lumea exterioară”, spune Ulrik Pram Gad, cercetător senior la Institutul Danez pentru Studii Internaționale și expert în regiunea arctică.

În acest context, unii groenlandezi înclină către modelul unei „asocieri libere” fie cu Danemarca, fie cu Statele Unite – replicând un acord similar, lax, între Statele Unite și anumite insule din Pacific. „Problema este că Groenlanda se simte înghițită de Danemarca”, spune Pram Gad. „Aceasta își propune să se simtă mai puțin constrânsă și mai puțin dependentă de o singură țară. Libera asociere nu înseamnă doar «asociere», ci și mai multă «libertate». Este vorba despre a avea propria suveranitate.” Când a vizitat Nuuk, echipa lui Trump era conștientă că există un fir de legătură de care trebuie tras, că preocupările despre securitate vin într-un moment în care mulți groenlandezi își analizează viitorul. „În ultimii ani, toate aceste povești au apărut și au plasat subiectul modernizării într-o lumină diferită. Întreaga idee că Danemarca urmărea un proiect altruist în Groenlanda a fost contestată”, spune Iben Mondrup. „Proiectul despre care li s-a spus groenlandezilor că este spre binele lor nu era, de fapt, bun pentru ei.

Acest lucru dă naștere la tot felul de gânduri despre statutul groenlandezilor în interiorul regatului danez. Dă apă la moară criticilor care s-au dezvoltat în Groenlanda în ultimii ani cu privire la ideea unei comunități cu Danemarca.” Dar dacă nu este vorba doar de Danemarca și de America, către cine se poate îndrepta Groenlanda? Sondajele sugerează că majoritatea locuitorilor insulei ar dori să intensifice cooperarea cu Canada și Islanda. Broberg, politicianul, include și Norvegia în ecuație. „Avem mai multe în comun cu Norvegia și Islanda decât avem cu Danemarca”, spune el. „Toți trei avem o prezență în Arctica, spre deosebire de Danemarca. Singurul motiv pentru care las deschisă posibilitatea unei libere asocieri cu Danemarca după independență este că i-ar putea liniști pe unii groenlandezi care sunt obișnuiți cu relația cu Danemarca.” Totuși, întrebarea este: ar dori Canada și Islanda să își asume sarcina de a oferi beneficiile sociale pe care groenlandezii le doresc? Răspunsul va fi aproape sigur nu. În acest fel, viitorul care li se prezintă groenlandezilor este atât exaltant de deschis, cât și deprimant de îngust, în același timp.    

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru