Istoria banilor românilor
Primele monede au apărut pe teritoriul României pe litoral, în cetățile grecețti. Au circulat atunci drahme de bronz sau de argint, stateri de aur sau tetradrahme de argint. Geto-dacii au imitat monedele grecești, dar tehnicile de batere erau primitive.
În secolul II înainte de Hristos cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susținut schimburile comerciale până în secolul XIV. După anul 1000 încep să apară și monede locale – dinari, ducați și taleri de argint și șilingi de bronz în țara Românească, groși, dinari, taleri de argint și șilingi de bronz în Moldova și ducați de aur, taleri și dinari de argint și șalăi de aramă în Transilvania. În țările române au circulat și monede străine: dinar de argint, aspru de argint, gros de argint, ducat de aur, ducat-florin de aur, dinar unguresc de argint, altân-zlot turcesc de aur, taler leu olandez de argint, ducat olandez de aur, taleri olandezi de argint, teston de argint, piastru turcesc de argint, mahmudea de aur, icosar de aur, ducat unguresc de aur, ducat austriac de aur.
Leul devine monedă națională o dată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înființarea unui sistem monetar și pentru fabricarea monedei naționale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. și Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835 din 1.000 argint fin și 165 din 1.000 aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 și 10 bani, fabricate din aramă, 50 de bani (argint), 1, 2 lei de argint, 20 de lei de aur. Între anii 1877 și 1900, statul român a pus în circulație monede atât de aramă, argint și aur, cât și de nichel.
La data de 27 februarie 1880, Guvernul IC Brătianu depunea la Cameră proiectul pentru întemeierea Băncii Naționale a României, după modelul Băncii din Belgia – 1850. Prin legea monetară din 1867 s-au stabilit normele emisiunii și circulației monedelor naționale de aur, de argint și ale monedelor divizionare, iar prin legea biletelor ipotecare din 1877 s-au introdus temporar în circulație banii de hârtie.
La 27 octombrie 1890, sistemul bănesc al țării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendințele băncilor străine. Monedele de aur românești aveau valoare egală cu cea a monedelor corespunzătoare din Franța, Italia, Belgia, Elveția, Grecia. Printre bancnotele emise de BNR s-au numărat cele de 20 de lei și de 1000 de lei din 1881, bani de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnote de 20, 100 și 1 000 de lei, între 1904-1906, 2 lei de argint și 50 de bani de argint în 1910, 25 și 50 de bani de hârtie în 1917, bancnote de 1, 2 și 5 lei (1917). După primul război mondial, în România circulau în paralel mai multe monede, iar în vederea unificării monetare prin înlocuirea acestora cu leii emiși de BNR s-a decis retragerea din circulație a coroanelor și a rublelor.
În 1935 a fost emisă și o monedă de 250 de lei de argint, de 50 de lei de nichel în 1937 și 100 de lei de nichel în 1938. Între anii 1920-1931 au fost puse în circulație bancnote între 1 și 5 000 de lei, iar în perioada 1939-1944, statul român a emis noi monede de argint, de zinc și fier placat cu nichel. Tot în anul 1935, s-a hotărât reînființarea Monetăriei Naționale.
În 1941 au apărut și bancnotele de 500 și 2000 de lei, iar între anii 1944-1948, monedele de 500 de lei de argint, 2000 de lei de alamă, 25.000 de lei de argint, 10.000 de lei de alamă, 100.000 de lei de argint, 50 de bani și 1 leu de alamă, 2 lei tombac și 5 lei de aluminiu. După preluarea puterii politice de către comuniști, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1948 procesul culminând cu dizolvarea și trecerea în stare de lichidare a băncilor și instituțiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR și CEC. Între anii 1945-1947 au intrat în circulație bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 și 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) și biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanțelor în 1950.
O altă bancnotă de 1.000 de lei este pusă în circulație în 1950 de Banca Națională a Republicii Populare Române, iar Ministerul Finanțelor va emite bancnotele de la unu până la 100 de lei (1952). În 1966, Banca Națională a Republicii Socialiste România emitea bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 și 100 de lei.