Istoria banilor: dezvoltarea sistemului financiar mondial

Pe măsură ce timpul a trecut, sistemul financiar mondial, pentru că putem vorbi deja de așa ceva, se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii se confruntă, în timpul celui de-al doilea război punic, dintre Roma și Cartagina, cu inflația generată de enorma cerere de bani pentru plata trupelor iar insula greacă Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă și el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.

Romanii au reacționat cu o relativă întârziere la baterea de monedă, dar au adoptat, pe lângă aur și argint, și metalele mai puțin prețioase, cum ar fi arama. Împăratul Augustuts a reformat atât sistemul monetar cât și pe cel al taxelor, impozitând tranzacțiile comerciale, deținerea de terenuri și câștigurile.

În toată această perioadă, cele mai folosite unități monetare de către greci erau halcousul (din aramă, echivala cu o treime de obol), obolul (o șesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivala cu 4 drahme) și talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra și uncia, din aramă, denarii din argint și aureusii din aur.

Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Isus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemului monetar, cu bunele și relele sale: în anul 250 conținutul de argint al monedelor romane scade la 40% iar în 270 la numai 4%, consecințe ale inflației accelerate. Aurelian încearcă să combată acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le ridică valoarea de două ori și jumătate. Fără prea mare succes, pentru că inflația rămâne o problemă și pentru Dioclețian. Acesta este învins de forțele pieței, chiar dacă a introdus controlul prețurilor și al dobânzilor, și abdică. Pe de altă parte, Dioclețian este cel ce a introdus primul sistem de buget anual, cu succes.

Inflația nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creștinism a Imperiului Roman, chiar dacă, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare a confiscat enormele comori acumulate în templele “păgâne”.

Mai trebuie remarcat și faptul că împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, în anul 306, care a fost produsă, fără a i se schimba greutatea sau puritatea timp de 700 de ani. O măsură a inflației acelori timpuri este evoluția valorii aurului: în anul 307 prețul era dublu față de cel stabilit de Dioclețian cu șase ani mai devreme iar în 324 prețul era de șase ori mai mare. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari ajunge să coste 2.120.000.000 de denari.

Invaziile barbare au frânat evoluțiile monetare, activitățile bancare sunt abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus în Londra sunt folosite mai mult drept bijuterii decât pentru scopuri comerciale.