Home Actualitate Isărescu susține intrarea în Uniunea Ban...
Actualitate

Isărescu susține intrarea în Uniunea Bancară, întrucât va duce la întărirea stabilității financiare

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, afirmă că România trebuie să intre în Uniunea Bancară cât mai curând după adoptarea monedei euro, precizând că acest lucru va duce la întărirea stabilității financiare și la creșterea încrederii în sistemul bancar național, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Isărescu susține intrarea în Uniunea Bancară, întrucât va duce la întărirea stabilității financiare
Isărescu susține intrarea în Uniunea Bancară, întrucât va duce la întărirea stabilității financiare · Foto: Business Magazin

 Mugur Isărescu a declarat, joi, la Constanța, că există un consens politic atât în privința adoptării monedei unice, cât și a aderării României la Uniunea Bancară.

“De ce România chiar trebuie să intre în Uniunea Bancară? Prima motivație: 70 la sută din activele nete ale sistemului bancar din România sunt în mâinile unor entități bancare financiare din străinătate, majoritatea europene. Că e bine, că e rău, acuma este un fapt. Și atunci, în timp ce aceste entități intră în Uniunea Bancară, ai două posibilități. Prima posibilitate este să afli de la aceste entități, deci de la BCR Viena, Austria, să vină Andreas Treichl și să spună ce se discută la Frankfurt și să-mi spună ce vrea el să-mi spună, îmi spune varianta dânsului și eu să stau să ascult.

Sau a doua, să am curajul să spun: aceasta este realitatea din România mai devreme sau mai târziu când voi intra în zona euro trebuie să intru în Uniunea Bancară și să iau decizia de pe acuma. Ori la noi s-a ajuns la un consens politic și președintele, și premierul vorbesc despre intrarea României în zona euro”, a afirmat Mugur Isărescu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună