Isărescu: Faptul că se câștigă în instanță procese cu băncile este o problemă a instanțelor, nu a BNR
BNR nu poate interveni decât cel mult verbal în cazul proceselor câștigate în instanță de clienți împotriva băncilor, deși contractele de credit au semnăturile ambelor părți, aceasta fiind mai degrabă o problemă a justiției, care dă soluții divergente, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
“Am făcut destul de multe, inclusiv în trecut, și am avertizat asupra importanței educației financiare. Fiind contracte, poartă semnătura nu numai a creditorului, dar și a debitorului. Faptul că se câștigă în instanță este o problemă a sistemului de justiție, o problemă a instanțelor, nu a BNR. În alte cazuri, procesele au fost pierdute”, a spus Isărescu, întrebat dacă banca centrală poate interveni în vreun fel având în vedere că tot mai mulți clienți câștigă procese în instanță privind contractele de creditare. Isărescu a spus că aspectele sunt mult mai complicate decât la prima vedere, iar BNR chiar a programat peste două săptămâni un seminar pe această temă.