Home Actualitate Iranul avertizează SUA să nu mai trimită...
Actualitate

Iranul avertizează SUA să nu mai trimită portavioane în Golful Persic

Un oficial militar iranian de rang înalt a avertizat Statele Unite să nu mai trimită portavioane în Golf, unde Iranul a organizat o demonstrație de forță în zona strâmtorii Ormuz, un punct strategic pentru traficul maritim petrolier, relatează AFP.

Iranul avertizează SUA să nu mai trimită portavioane în Golful Persic
Iranul avertizează SUA să nu mai trimită portavioane în Golful Persic · Foto: Business Magazin

“Sfătuim portavionul american care a traversat strâmtoarea Ormuz și se află în Marea Oman să nu se întoarcă în Golful Persic”, a declarat generalul Attaollah Salehi, adăugând că “Republica islamică Iran nu are intenția să repete avertismentul”, conform site-ului armatei iraniene. Portavionul american John C. Stennis, care se afla în Golf, a traversat săptămâna trecută strâmtoarea Ormuz pentru a merge în Marea Oman, în timpul manevrelor navale iraniene, care au durat zece zile, în zona strâmtorii. Mai mulți militari au declarat că Iranul ar putea închide acest canal strategic, pe unde trece 35 la sută din traficul petrolier maritim mondial, în caz de noi sancțiuni împotriva exporturilor petroliere care asigură țării 80 la sută din venituri.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună