Irakul anunță că nu are nevoie de noi operațiuni combatante americane
Irakul nu a solicitat și nu are nevoie de operațiuni combatante americane, a reacționat Guvernul de la Bagdad, după ce Pentagonul a anunțat misiuni antiteroriste de tip terestru în Irak și Siria, informează NBC News.
“Este vorba de afacerile interne ale Irakului; Guvernul irakian nu a cerut implicarea Departamentului american al Apărării. Noi avem suficiente trupe pe teren”, a declarat Saad al-Hadithi, purtătorul de cuvânt al premierului irakian, Haider al-Abadi.
Oficialul irakian a recunoscut importanța asistenței militare pe care Statele Unite o oferă Irakului, subliniind că Bagdadul are nevoie de “armament și de misiuni de instruire”.
În prezent, aproximativ 3.300 de militari americani se află pe teritoriul Irakului, pentru misiuni de antrenare a membrilor serviciilor de securitate irakiene și pentru protejarea obiectivelor americane.
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a declarat marți că Statele Unite vor iniția operațiuni terestre directe împotriva rețelei teroriste Stat Islamic, în Siria și Irak. “Nu vom ezita să oferim susținere partenerilor noștri, prin atacuri oportune împotriva organizației teroriste Stat Islamic, sau prin efectuarea unor misiuni directe, fie aeriene, fie la sol”, a declarat Ashton Carter în fața membrilor Comisiei Forțelor Armate din Senatul SUA. Șeful Pentagonului a oferit ca exemplu operațiunea americană efectuată săptămâna trecută în Irak, pentru salvarea unor ostatici kurzi deținuți de militanți ai rețelei Stat Islamic. Inițial, Departamentul american al Apărării refuzase să caracterizeze această operațiune drept o misiune terestră, argumentând că a fost o situație specială, de excepție.
Eric Schultz, un purtător de cuvânt al Președinției SUA, a dat asigurări că Administrația Barack Obama “nu intenționează să se implice în misiuni combatante pe termen lung” în Irak.