Ipocrizie de oameni bogati: de la celebrități bogate care îi îndeamnă pe oameni să stea acasă din casele lor luxoase sau de pe iahturi, la cei care s-au testat de COVID înaintea tuturor

Clipurile în care celebrități bogate îndeamnă din casele lor luxoase, din ranch-uri uriașe sau din izolarea pe iahturi oamenii să stea acasă sunt ipocrite pentru unii. Financial Times a scris despre acest lucru, la fel și The Guardian. Sunt ziare puternice, cu public fidel și numeros. The New York Times a făcut un studiu în SUA, o economie unde inegalitatea este la ea acasă, în care se arată că „a sta acasă în timpul coronavirusului este un lux”.

Bogații și-au permis să se retragă mai devreme – limitându-și astfel expunerea la virusul care provoacă pandemia – decât oamenii de rând, obligați să rămână activi mai mult timp pentru a-și câștiga traiul. Ziarul a tras această concluzie pe baza datelor privind locația persoanelor furnizate de serviciile de telefonie mobilă.

De asemenea, oamenii cu bani și-au permis să se testeze de COVID din timp. Asupra acestui lucru atrage atenția The Atlantic. Tot în SUA, când testul pentru SARS-CoV-2 al jucătorului vedetă de baschet Rudy Gobert a ieșit pozitiv, s-a simțit un scurt moment de panică națională. Mijlocașul clubului de baschet Utah Jazz a fost în contact strâns cu coechipierii, personalul și fanii care căutau autografe.

Atinsese mânerele ușilor, mingiile, microfoanele, dispozitivele de înregistrat – ar fi putut transmite virusul la sute de oameni. Asociația Națională de Baschet (NBA) a acționat agresiv. După doar câteva ore, statul Oklahoma testase deja 58 de jucători și membri ai personalului de la Utah Jazz și Oklahoma City Thunder. Jucătorilor de la Raptors din Toronto, care au jucat cu Jazz cu două zile înainte, li s-au făcut și lor teste, din precauție.

Unul dintre coechipierii lui Gobert, Donovan Mitchell, a fost găsit pozitiv. Restul testelor au fost negative. NBA a suspendat totuși sezonul. Acțiunea rapidă a contrastat puternic cu răspunsul la nivel de stat. Spre exemplu, în perioada 6 – 12 martie, statul Alabama – care a anunțat primul caz confirmat de COVID-19 – a efectuat doar 12 teste. În Oklahoma, Utah Jazz a consumat 20% din întregul stoc de kiturilor de testare ale statului.

„Oamenii vor să vorbească despre acest virus ca despre un agent patogen care nu face discriminare, dar nu este chiar așa”, spune Ashwin Vasan, profesor de sănătate publică la Universitatea Columbia. „Virusul atacă direct prin fisurile societății noastre.”

În Financial Times, Angus Deaton, autor alături de Anne Case al cărții „Moarte și disperare și viitorul capitalismului”, scrie că oamenii din păturile superioare ale societății sunt mai sănătoși și trăiesc mai mult. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19 pare că oferă o excepție de la regulă – este o infecție care nu-i iartă pe liderii mondiali, pe politicienii de rang înalt sau chiar pe membrii caselor regale și nici pe celebrități.

Pe măsură ce bursele de acțiuni se prăbușesc, boala lovește la fel de feroce portofelele precum atacă plămânii. Companiile din industria farma lucrează din greu pentru a dezvolta teste, pe care le vor furniza gratuit, și investesc în dezvoltarea rapidă a unui vaccin. În SUA, o industrie scumpă arată lumii un chip mai blând. În Marea Britanie, un sistem național de sănătate cronic subfinanțat se confruntă cu un tsunami de cazuri de îmbolnăviri și decese. Poate că pandemia de COVID-19 va inversa inegalitatea crescândă din ultimele decenii. Dacă da, este puțin probabil ca aceste efecte ale virusului să dureze. Istoria arată că în epidemiile anterioare, în fazele incipiente, când bolile sunt noi sau slab înțelese, cei bogați și puternici nu sunt scutiți.

Cu timpul, situația se schimbă. În Anglia modernă timpurie, ciuma și bolile epidemice erau încă un flagel frecvent. Speranța de viață a fluctuat sălbatic, scăzând brusc atunci când variola sau ciuma cuprindea țara. Speranța de viață la naștere era aceeași în 1800 ca în 1550. În cea mai mare parte a timpului, aristocrația nu s-a descurcat mai bine; ducii și familiile lor bogate trăiau la fel de mult (sau de puțin) ca lucrătorii, slujitorii sau iobagii. Nimeni, bogat sau sărac, nu a înțeles cum să evite ciuma și nici cum să se protejeze de variolă.

O schimbare esențială a venit odată cu variolizarea – o formă incipientă de imunizare împotriva variolei – și mai târziu cu vaccinarea. Inocularea s-a extins printre păturile sociale, dar începând cu familia regală. A ajuns la mulțime mult mai târziu și mai lent. Ducii au început să trăiască mai mult în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar creșterea longevității generale nu s-a manifestat serios până în anii 1850. Cei bogați și puternici s-au descurcat mai bine, odată ce și-au dat seama ce să facă – sau după ce cineva și-a dat seama pentru ei. De atunci, sănătatea mai bună a celor avuți este documentată anecdotic și în statisticile naționale, fie ele și înscrise în piatră.

Pietrele funerare dintr-un cimitir din Glasgow sunt mai mari și mai ostentative atunci când datele arată că defunctul a ajuns la bătrânețe. În ultimii ani, pe măsură ce speranța de viață la nivel național s-a apropiat de stagnare, mortalitatea în Anglia a crescut în zonele mai defavorizate din nord și a scăzut în sud-estul mai activ economic. Americanii zilelor noastre aflați în al patrulea deceniu de viață trăiesc mai mult cu 15 ani dacă declarațiile lor fiscale arată că au un venit din top 1% comparativ cu cei 1% de la nivelul cel mai de jos al societății. Începând cu mijlocul anilor 1990, decalajul educațional în ceea ce privește vârsta morții s-a lărgit. Numărul celor care „mor din disperare” – prin sinucidere, supradozaj de droguri și boli hepatice cauzate de alcool – s-a ridicat în SUA de la 65.000 în 1995 la 150.000 în 2018, sprijinit de utilizarea la scară largă și de abuzul de OxyContin și alți opioizi.

Aproape toată creșterea a fost în rândul americanilor mai puțin educați. O diplomă universitară de patru ani a reprezentat un certificat de exceptare aproape infailibil. În aceeași perioadă, de creșterea de șase ori a prețurilor acțiunilor, măsurată prin evoluția S&P 500, au beneficiat în mod disproporționat americanii mai înstăriți, care sunt mai susceptibili să dețină acțiuni, direct sau prin planurile de pensie. Între timp, câștigul mediu pe oră pentru salariații obișnuiți, ajustat la inflație, abia dacă depășește nivelul anilor ’70.

Va inversa aceste tendințe pandemia de COVID-19? Datele sunt disponibile doar parțial. Testarea în SUA și Marea Britanie a fost extrem de inadecvată. Poate că virusul este astăzi cum au fost variola sau ciuma bubonică din Europa înainte ca aceste boli să fie bine înțelese și tratabile. Acest virus este nou, nimeni nu are imunitate și, în afară de autoizolare, oamenii de azi sunt la fel de neputincioși ca orașul italian Pistoia în anii 1630-31, când autoritățile au blocat porțile împotriva ciumei și au expulzat străinii.

Desigur, comercianții săi pofticioși după bani au insistat pe o deschidere temporară pentru toți cei de veneau acolo pentru a facilita exportul vinului. Unii directori de firme fac astăzi presiuni mari pentru un sfârșit prematur al distanțării sociale. Dar 400 de ani au făcut o diferență. ARN-ul coronavirusului a fost decodificat rapid – nu va trebui să așteptăm secole pentru un vaccin sau un tratament. Cu toate acestea, șansele sunt ca, odată ce vom ști să controlăm virusul, nu toată lumea va beneficia în egală măsură de succes.

Odată ce pandemia se va termina, scenariul cinic este ca producătorii farma și spitalele din SUA să devină mai puternici și mai bogați ca niciodată până acum. Sau poate că nu. Dacă americanii vor fi indignați de costurile tratamentului sau de un tratament preferențial pentru doar câțiva, ei cel puțin ar putea să solicite ca asistența medicală să ajungă sub controlul comunității. În Marea Britanie, indignarea privind pagubele produse NHS, sistemul național de sănătate, de anii de restructurare a serviciilor pentru a spori eficiența va îngreuna subfinanțarea serviciului – cel puțin pentru un timp.