Ipocrizia corporatistă este acum mai puternică decât capitalismul

Cei care au semnat conduși de Jamie Dimon, șeful celei mai mari bănci americane, J.P. Morgan, spun că a venit timpul ca afacerile să creeze valoare și pentru alții, nu numai pentru ei și acționari. Nu toată lumea a aplaudat această declarație: Într-un comentariu, Wall-Street Journal a menționat că aceste idei sunt niște platitudini și seamănă cu platforma politică a lui Elizabeth Warren, candidatul democrat pentru Casa Albă. Presa americană le-a reamintit executivilor că în anii ’80 salariile lor erau de 23 de ori mai mari decât câștigul mediu al angajaților, iar acum raportul a ajuns la 221. Niciun executiv nu a declarat că vrea să își taie din salariu. The Economist, revista britanică de business care are o istorie de 175 de ani, scrie că răspunsul la problemele capitalismului de astăzi ține de încurajarea competiției și nu a corporatismului: capitalismul nu mai funcționează așa cum ar trebui. Deși există locuri de muncă, creșterea economică suferă, iar inegalitatea este din ce în ce mai ridicată. 

Într-un alt articol, The Wall Street Journal scrie că directorii executivi americani duc acasă mai mulți bani decât apar în rapoartele companiilor: Spre exemplu, șeful Oracle, Mark Hurd, a câștigat 535 milioane de dolari pe o perioadă de trei ani, față de 190 de milioane de dolari, cât a raportat compania. Cea mai mare parte din acest câștig salarial vine din pachetul de acțiuni pe care îl primesc executivii și creșterea prețului acțiunilor, de care beneficiază și acționarii. 

După anii ’80, când piețele bursiere s-au democratizat și oricine putea să cumpere acțiuni, directorii executivi, fiind plătiți mai mult în acțiuni decât în cash, au început să-și cumpere rivalii, să-i elimine de pe piață, să reducă numărul de angajați și astfel puterea sindicatelor, să înlocuiască oamenii cu echipamentele, să pună presiune pe reglementatori pentru ca în final corporațiile să devină din ce în ce mai mari și ei să câștige din ce în ce mai mult, ceea ce până la urmă nu a fost un lucru rău. 

În declarații și în campaniile de marketing, corporațiile susțin tot timpul că pun clientul pe primul loc, dar realitatea este alta: prin achiziția rivalilor, prin scoaterea celorlalte companii de pe piață, clienții rămân fără prea multe opțiuni și ajung să plătească prețuri din ce în ce mai mari. 

De asemenea, angajații rămân fără prea multe opțiuni și nu prea au unde să se ducă, ceea ce face ca puterea lor să scadă sau să fie înlocuită de mașini. Deși salariile executivilor au explodat, salariile angajaților au bătut pasul pe loc în ultimele trei decenii, lăsând pe dinafară celebra clasă de mijloc americană, care acum iese la pensie și nu are prea mulți bani, ci mai multe datorii. 

Economia americană creează locuri de muncă, dar ele sunt mai mult în servicii, acolo unde nu îți trebuie foartă multă școală pentru a aduce la o masă farfurii pline cu burgeri. Pentru a crește profitul companiilor, pentru a crește prețul acțiunilor, pentru a încasa bonusurile, executivii americani au transferat activitatea de producție în alte țări, rămânând în America cu marketingul brandului, cu finanțele, cu conducerea companiei. 

 Mulți se întreabă dacă acest trend al globalizării poate fi întors. Din toate aceste motive, cei mai mulți se întreabă cum poate fi pusă în practică declarația semnată de executivii americani, că vor lucra și pentru angajați și pentru societate la fel cum lucrează pentru acționari și bonusul lor. 

Ipocrizia corporatistă este acum mai puternică decât capitalismul.