Iordache, despre banii confiscați din campanie: Partidul nu poate plăti o sumă pe care nu a avut-o
Fostul ministru al Justiției ,Florin Iordache, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sumele obținute în campania electorală care nu respectă prevederile legale nu pot fi confiscate de la partid, pentru că nu sunt depuse în contul acestuia.
“În condițiile în care un competitor, fie că discutăm de un primar, un consilier local sau un parlamentar, depune o sumă mai mare decât cea care este prevăzută de lege, în actuala prevedere banii respectivi nu îi mai sunt returnați, primește amendă, dar se confiscă și suma de la partid. Prin acest amendament, încercăm să precizăm că partidul nu poate plăti o sumă pe care nu a avut-o. Ce să confisc de la partid, în condițiile în care această sumă nu a fost depusă la partid? Am retrimis acest raport în comisie ca, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), să reglementăm mai bine această situație apărută în practică, adică, dacă un competitor depășește suma maximă admisă, fără nicio îndoială să nu o primească înapoi, să și primească și amendă, dar nu ai de unde confisca de la partid pentru că acei bani nu au fost depuși în contul partidului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Florin Iordache, fostul ministru al Justiției.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro