Ion Doldurea n-a mai trecut pe la serviciu, după tragedia de la Crevedia. Firmele în care apar numele fiilor săi
Primarul din Caracal, Ion Doldurea, al cărui fiu deține stația GPL care a explodat în Crevedia, și-a luat concediu de odihnă. Primarul PSD din Caracal nu este de găsit la locul de muncă, în aceste zile fierbinți. Întors din străinătate,…
Primarul din Caracal, Ion Doldurea, al cărui fiu deține stația GPL care a explodat în Crevedia, și-a luat concediu de odihnă.
Primarul PSD din Caracal nu este de găsit la locul de muncă, în aceste zile fierbinți.
Întors din străinătate, unde l-a prins tragedia de la Crevedia, Doldurea așteaptă să se potolească spiritele și a recurs la o stratagemă: amână să treacă pe la birou, deși situația îi cere prezențăa
„Vă fac cunoscut ca domnul primar este în concediul legal de odihnă”, a transmis pentru MEDIAFAX, prin e-mail, secretar general al primăriei din Caracal, Viorel Rădescu.
nstituțiile locale și centrale sunt pe urmele lui Doldurea. ISU Olt a luat la puricat mai multe locații deținute de familia Doldurea, care are numeroase afaceri în zona Olteniei, de la stații Peco până la imobiliare (hotelul Retro).
Inspectorii au mers la sediul magazinului Semac din Caracal, locația fiind închiriată de proprietari de la familia Doldurea, pentru a vedea dacă are avizele de funcționare în regulă.
Ion Doldurea și-a implicat ambii copii, Ionuț și Cristian, în afacerile familiei, aceștia deținând, printre altele, companiile Dolchimex și Flagas.