Iohannis: Sper că Antonescu va fi loial partidului și mă va susține la prezidențiale, e vorba de PNL
Președintele PNL, Klaus Iohannis, și-a exprimat luni seară convingerea că fostul președinte al partidului, Crin Antonescu, îl va susține în campania pentru prezidențiale pentru că își va da seama că nu este vorba despre persoana sa, ci despre proiectul PNL și va fi loial partidului.
Iohannis a fost întrebat într-o emisiune la B1 Tv care a fost situația răcirii relației sale cu Crin Antonescu, cel care l-a promovat în PNL și a ajuns în cele din urmă să afirme că nu știe dacă îl va susține pe acesta la alegeri.
“Eu nu știu să fac politică decât deschis, public și transparent. Nu mă pricep la niciun fel de înțelegeri subterane sau partizane (…) Nu am avut nicio înțelegere cu Crin Antonescu sau cu PNL ce facem după europarlamentare, și poate aici a fost problema”, a afirmat Iohannis.
El a precizat că în momentul în care Crin Antonescu, președintele PNL din acel moment, amenința că își va prezenta demisia dacă partidul nu ia 20% la europarlamentare, i-a spus acestuia să nu mai facă astfel de afirmație.
“L-am rugat pe Crin Antonescu să nu mai facă acea afirmație și a continuat să o facă. Și-a însușit-o, și-a dat demisia. Și eu mi-am dat demisia”, a spus Iohannis.
El a amintit că în prima ședință după acest moment a solicitat derogare pentru a candida la șefia PNL.
“La interval de o săptămână domnul Antonescu s-a pus în fața camerelor de luat de vederi, fără să fi informat pe cineva din partid, și a spus că se retrage și din interimat (la șefia PNL, n.r.), și din candidatură la președinție. Și atunci lucrurile au decurs după cum le cunoaștem. Eu am continuat să-mi fac campanie pentru șefia partidului și mi-am anunțat și intenția de a candida la președinție”, a mai spus Iohannis.
El a fost întrebat când s-a rupt relația sa cu Crin Antonescu.
“Lucrurile au luat această turnură exact în moment în care Crin Antonescu, unilateral, singur, fără să se consulte cu cineva, s-a retras și din interimat, și din candidatură pentru prezidențiale. Nu am avut nicio discuție, am vorbit cu colegi, nimeni nu a avut nicio discuție. Ei, în momentul acela, când s-a retras din ambele ipostaze, evident că mi-am pus problema ce se întâmplă cu PNL mai departe”, a mai explicat liderul PNL.
El a mai spus că după acest moment a avut o discuție “semi-lămuritoare” cu Crin Antonescu.
“Eu cred că în final mă va susține, fiindcă este loial partidului și în definitiv își va da seama că nu este vorba despre Klaus Iohannis. Este vorba despre PNL, este vorba despre noul PNL, despre dreapta rezultată din fuziunea PNL și PDL, ca fost președinte al PNL cu siguranță va veni alături de echipa partidului”, a mai spus Iohannis.