Iohannis, la prima analiză a alegerilor: Rezultatele slabe, cauzate de dezinformarea făcută de PSD
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la prima analiză asupra rezultatului primului tur al prezidențialelor, că rezultatul slab din sudul țării, într-o mare măsură "se datorează dezinformării și campaniei mizerabile" făcute de PSD și de Victor Ponta împotriva sa.
“Avem prima ședință de analiză regională astăzi cu reprezentanții noștri din județele din sudul țării. Am dorit să vedem ce rezultate s-au obținut, de ce s-au obținut și ce vom face în continuare. Primele analize arată clar că acolo unde nu am obținut rezultatul pe care ni l-am dorit acest lucru se datorează în mare măsură minciunilor domnului Ponta, se datorează dezinformării și campaniei mizerabile făcute împotriva mea și împotriva noastră de PSD”, a declarat Iohannis.
El a precizat că aceste lucruri trebuie “contracarate” și a fost realizată o strategie pentru al doilea tur.
“Este foarte păcat că domnul Ponta și PSD au înțeles să tranforme o campanie electorală într-un circ cu minciuni și cu scandal”, a mai spus liderul PNL.
“Este nevoie de mai multă implicare și toată lumea a înțeles acest lucru. Vom avea mai multă implicare acolo unde rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor și clar vom câștiga în toate aceste locuri. Eu pornesc cu convingerea foarte fermă că voi câștiga aceste alegeri”, a mai declarat Iohannis.