Home Actualitate Iohannis, despre schimbările din Parlame...
Actualitate

Iohannis, despre schimbările din Parlamentul European, după alegeri: Uniunea va merge mai departe

După alegerile din 9 iunie sunt schimbări care vor influența felul în care se votează, lobby-ul în PE pentru anumite părți de legislație, dar președintele României. Klaus Iohannis, este convins că Uniunea va merge înainte și PE va fi un partener și o instituție care rămâne constructivă.

Întrebat ce post ar trebui să vizeze România după alegerile europarlamentare, Klaus Iohannis a spus că este o speță de care trebuie să se ocupe Guvernul.

„În executivul european, fiecare stat membru are un comisar european. Acesta este stabilit de guvern și atunci să lăsăm guvernul să ajungă în faza în care nominalizează acea persoană și apoi o să și negocieze poziția pe care această persoană poate să o ocupe. E devreme să discutăm aceste spețe, care sunt ale guvernului”, a spus Iohannis.

În ceea ce privește noul Parlament European și felul în care sunt reprezentate familiile politice, Iohannis este de părere că în realitate nu se poate vorbi de o schimbare majoră.

„Sunt mici mișcări, de exemplu, la Partidul Popular European, care este în continuare gruparea cea mai semnificativă, s-a mărit puțin numărul de parlamentari. La alții s-a micșorat puțin. În esență, partidele de centru reprezintă grosul Parlamentului european, dar în funcție de specificul național au apărut, de exemplu în cazul Franței, au apărut modificări semnificative. Dar pentru PE în ansamblu nu putem să vorbim despre o schimbare radicală”, a spus Iohannis.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună