Iohannis critică PSD în campanie: Se vede foarte clar ce a însemnat o guvernare pesedistă
Președintele Klaus Iohannis spune că Moldova, prin „grija guvernanților pesediști”, a fost lăsată în urmă și răspunde criticilor potrivit cărora laudă PNL în campania electorală: „Nu, nu îi laud. Pur și simplu arăt cum stau lucrurile”.
„Această bucată de autostradă e primul tronson din Moldova care vine să arate determinarea noastră de a dezvolta semnificativ infrastructura din Moldova. (…) Nu este niciun secret că Moldova prin <grija> guvernanților pesediști a fost lăsată în urmă. Și așa nu se poate continua. Noi, prin aceste lucrări, am venit să dovedim, practic, că nouă ne pasă de Moldova și nu la nivelul de povești și promisiuni deșarte, ci la nivelul de realizări”, spune Klaus Iohannis.
El rspunde criticilor potrivit cărora laudă guvernarea liberală.
„Este un lucru care poate fi evaluat politic cel mai bine. Aici se vede foarte clar ce a însemnat o guvernare pesedistă inutilă, că pentru Moldova au fost inutili, nu au rezolvat nimic. Nici pentru restul țării. Deci o guvernare pesedistă inutilă și o guvernare liberală utilă. Lumea mă acuză că prea îi laud pe liberali. Nu, nu îi laud. Pur și simplu arăt cum stau lucrurile”, conchide șeful statului.