Home Actualitate Iohannis a promulgat legea privind major...
Actualitate

Iohannis a promulgat legea privind majorarea cu 10% a salariilor pentru personalul bugetar

Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede majorarea acestor salarii cu 10%.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților pe 11 noiembrie. Inițial, OUG 35/2015 prevedea doar majorarea salariilor din sănătate cu 25%, însă un amendament PSD adus în comisiile de specialitate din Parlamant a prevăzut că vor crește și salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Condiția pentru aplicarea acestei prevederi este ca aceștia să nu mai fi beneficiat în cursul anului 2015 de alte majorări.

Liberalii s-au opus inițial amendamentului PSD, cerând mai întâi date suplimentare de la Ministerul de Finanțe, cu privire la impactul bugetar. Deputații au respins însă retrimiterea proiectului la comisii. Ulterior, și deputații PNL au votat în favoarea proiectului, acesta trecând cu o largă majoritate de Parlament.

Proiectul a fost și tema unor discuții între premierul desemnat de la acea vreme, Dacian Cioloș, și liderii partidelor parlamentare. Într-o ședință a PSD la care a participat, Dacian Cioloș a dat asigurări că nu va renunța la măsurile aprobate deja, mai ales dacă acestea au și susținerea Parlamentului, însă un punct sensibil este cel privind majorarea cu 10% a salariilor tuturor bugetarilor. Cioloș a spus atunci că această măsură va trebui analizată în continuare, pentru a se asigura că nu va fi depășită ținta obligatorie de deficit de 3%. Ținta de deficit va fi unul din criteriile principale pentru evaluarea tuturor măsurilor decise, ar mai fi atenționat Cioloș în ședința PSD.

Ministrul Muncii de la avea vreme, Rovana Plumb, a declarat, după adoptarea legii, că impactul bugetar al majorărilor salariale din OUG 35/2015 este de 0,2% din PIB și nu va afecta ținta de deficit a României.

În urmă cu două zile, premierul Dacian Cioloș a declarat că Guvernul intenționează să mențină în buget măsurile din Codul Fiscal, dar și creșterile salariale “în măsura în care va fi posibil”, arătând că, legat de majorarea cu 10 la sută, trebuie așteptată promulgarea.

“Trebuie să așteptăm promulgarea, oricum, în scenariile de calcul pe care o să le facem, o să luăm și acest lucru în considerare, dar trebuie să vedem ce se întâmplă cu finalizarea, să spun așa, a procesului legislativ. Cel mai mult ce putem noi face cu bugetul este să împingem deficitul până la 3 la sută, să nu depășească 3 la sută. Și așa riscăm pe termen lung să avem probleme de credibilitate care riscă să afecteze investițiile în economia românească, dar în momentul de față cred că am avea argumentele să putem justifica un deficit de pănă la 3 la sută”, a arătat Cioloș.

Primul-ministru a subliniat faptul că aceste creșteri salariale cu 10 la sută trebuie însoțite de “un pachet de investiții”.

“Pe de altă parte, e important ca, dincolo de aceste creșteri salariale, care, încă o dată, sunt importante și sunt justificate, să avem și un pachet de investiții, deci să arătăm și să facem în așa fel încât creșterea economică să nu se bazeze doar pe consum”, a mai spus Dacian Cioloș.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună