Invizibilii

Uite întradevăr o temă, mi-am zis, după ce am citit introducerea cărții lui David Zweig „Invizibilii“ – grupul profesioniștilor necunoscuți pe a căror muncă se bazează gloria unuia sau altuia. Poate fi inginerul de sunet al celor de la Led Zeppelin, care a contribuit la sunetul special al grupului, sau poate documentariștii care se ocupă de verificarea articolelor din prestigioasa publicație The New Yorker. Gloria chirurgului cu mână sigură, care face minuni cu bisturiul, nu ar fi posibilă fără sprijinul anestezistului sau al tehnicienilor din sala de operație, dar cine să se gândească la ei?!

A făcut-o Zweig, scriitor, conferențiar și muzician cu două albume deja lansate, iar munca sa mi se pare esențială într-o epocă intoxicată de faimă și celebritate, populată de ființe precum Kim Kardashian. Nu este tocmai o noutate, pentru că economistul și sociologul Thorstein Veblen privea în mod ironic, încă din 1899, consumul ostentativ, nevoia de a-ți afișa bunăstarea și statutul social, în volumul „Teoria clasei de lux“; în opinia lui Veblen motoarele progresului economic, social și științific sunt meșteșugarii, inginerii și tehnicienii care au îndemânare și simt un imbold nestăvilit spre cunoaștere. Păcat că în graba ei societatea umană îi ignoră, de cele mai multe ori, lăsându‑se orbită de sclipiciul vedetelor.

Autorul nu teoretizează, ci povestește istoriile câtorva invizibili: de exemplu un domn care se ocupă cu orientarea urbană – sună pretențios, dar nu este, omul se ocupă cu amplasarea indicatoarelor într-un aeroport, ajutând oamenii să nu se rătăcească. Un altul este parfumier, un artizan cu ale cărui creații s-au mândrit Calvin Klein, Hugo Boss, Elizabeth Arden sau Tom Ford. Și mai sunt și alții – un translator de la Națiunile Unite, un acordor de piane și un tehnician de chitară, pe care îi veți descoperi și singuri, personalități interesante, creative, modeste, dedicate. De exemplu, unui constructor, implicat în ridicarea a trei din cinci cele mai înalte construcții din lume, nu-i place să vorbească despre propria persoană; preferă să spună „noi“, evitând „eu“-ul care l-ar evidenția. La baza cărții lui Zweig stă un articol din revista Atlantic, dar și experiența sa de documentarist, timp de cinci ani, în presă, ocazie cu care a venit în contact, din plin, cu ceea ce el numește „cultura zgomotului“ care caracterizează lumea de astăzi.

O cultură susținută de mult mai multe cărți decât „Invizibilii“, cărți care îți promit cheia spre like-uri, followers, virale, marketing, branduri și altele asemenea. Nu că toate acestea ar fi rele, dacă sunt susținute de o construcție, de competență, talent și o echipă bună de invizibili – cazul mai sus-pomeniților de la Led Zeppelin. Problema este să nu uităm că oricând poate apărea cineva cu dușul rece, care să strige „împăratul e gol!“. Musai de citit!