Investitorii străini vin tare din urmă la Fondul Proprietatea
Investitorii instituționali străini au ajuns la finele lui august să dețină 33,7% din acțiunile Fondului Proprietatea, adică aproape cât persoanele fizice române, care au în total 38%.
Statul, în schimb, a rămas în portofoliu cu 6,71% din acțiuni, având în vedere că neefectuarea aportului la capitalul social a dus la blocarea a 372,5 milioane de acțiuni ale Ministerului Finanțelor (un pachet de 2,71%). Investitorii instituționali români au o cotă de 10,2% din acțiuni.
Analiștii BCR apreciază că reducerea capitalului social cu 2,7%, ca urmare a eventualei anulări a cotei statului din cauza neefectuării aportului la capital, ar fi benefică pentru prețul acțiunilor, întrucât va avea un impact pozitiv asupra valorii activului net pe acțiune. Cât privește ponderea mare a investitorilor instituționali străini și români – de la 19% înainte de listarea la bursă a Fondului la 44% în prezent – aceasta dovedește că profilul fondului este atractiv pentru investitorii sofisticați, consideră analiștii BCR.
Evoluția acționariatului corespunde cu promovarea pe care administratorul Fondului, Franklin Templeton, o face în rândul investitorilor străini. Mark Mobius, reprezentantul Templeton Emerging Markets Group, a declarat pentru Yahoo!Finance că recomandă piețele de capital din Polonia, Rusia, România și Turcia, având în vedere că Europa de Est oferă oportunități noi investitorilor care caută acum alternative la plasamentele pe piețele vestice. “România este un nou stat membru al UE care a trecut prin transformări și reforme extraordinare”, a argumentat Mobius.