Investitorii așteaptă raportările preliminare ca să decidă dacă vând sau mai cumpără
Bursa de la București a crescut cu 0,65% (indicele BET-C) după ce în precedentele două zile a scăzut cu peste 2%, însă majoritatea investitorilor au adoptat poziții de așteptare, iar deal-urile cu acțiuni BRD și OMV Petrom (SNP) au asigurat jumătate din lichiditate.
Bursa de la București a crescut cu 0,65% (indicele BET-C) după ce în precedentele două zile a scăzut cu peste 2%, însă majoritatea investitorilor au adoptat poziții de așteptare, iar deal-urile cu acțiuni BRD și OMV Petrom (SNP) au asigurat jumătate din lichiditate. “Piața se află într-o stare de consolidare în jurul valorilor actuale. Chiar dacă vom mai vedea mici corecții, probabil, pe termen scurt evoluția va fi laterală și volumele nu vor fi foarte ridicate. Ne aflăm într-o perioadă de așteptare a rezultatelor financiare, unde vom vedea exact la ce dividende ne putem aștepta de la companii. După publicarea rezultatelor mă aștept să mai vedem o reacție pozitivă a pieței”, a declarat șeful departamentului de tranzacționare la Alpha Finance, Gabriel Necula. La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,44%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,61% peste ziua anterioară. Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea. Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondul Proprietatea, a avansat cu 0,8%.