Investiții de aproape 670 milioane de euro sunt derulate de cele mai mari aeroporturi din țară
Cele mai mari aeroporturi din țară vor finaliza investiții de aproape 670 milioane euro în acest an care au vizat modernizarea și extinderea terminalelor. Printre acestea se numără aeroporturile din Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu și Craiova.
Cele mai mari aeroporturi din țară vor finaliza investiții de aproape 670 milioane euro în acest an care au vizat modernizarea și extinderea terminalelor. Printre acestea se numără aeroporturile din Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu și Craiova. Un plan de investiții există și la aeroportul București, însă acesta ar urma să fie gata în mai multe etape, dar unele proiecte din acest plan sunt abia la studiul de fezabilitate.
Investițiile în aeroporturile locale ar urma să crească considerabil traficul de pasageri. Astfel, David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România, spune că aceste investiții vor permite procesarea unui număr tot mai mare de pasageri. Estimările sale sunt că traficul va ajunge la circa 50 de milioane de persoane până în 2040. Anul trecut, aeroporturile locale au înregistrat un trafic de 25 milioane de pasageri.
Din luna martie a acestui an, călătorii români vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană, ceea ce înseamnă trecere liberă, fără control de pașapoarte. Astfel, intrarea în Schengen pe cale aeriană va fi făcută, în cazul unor aeroporturi locale, cu investiții finalizate în modernizarea și extinderea terminalelor.