Întrebarea săptămânii: De ce nu este mereu nepoliticos să faci ghosting la locul de muncă?
Termenul de „ghosting” a devenit popular în ultimii ani în cercurile de prieteni și în relațiile romantice, însă este din ce în ce mai răspândit și în relațiile dintre angajați. Ei se ignoră uneori reciproc, în situațiile unor networkinguri profesionale…
Termenul de „ghosting” a devenit popular în ultimii ani în cercurile de prieteni și în relațiile romantice, însă este din ce în ce mai răspândit și în relațiile dintre angajați.
Ei se ignoră uneori reciproc, în situațiile unor networkinguri profesionale sau chiar și înainte de angajare: potrivit unui studiu Indeed citat de New York Times, 46% dintre cei care își căutau un job anul trecut nu s-au prezentat la interviul cu un posibil angajator, iar 77% dintre candidați au declarat în același studiu că angajatorul le-a făcut ghosting.
Suntem cu toții de acord că asta este nepoliticos și neplăcut, la fel ca în cazul relațiilor personale, dar există însă și situații în care să nu răspunzi unor mesaje, în special în mediile digitale, este nu doar tolerabil, ci și necesar. Mă refer la perioadele aglomerate, în care avem mai degrabă nevoie să muncim, decât să răspundem la mailuri sau WhatsApp, când suntem la masă sau reușim să facem sport, în general, în perioadele în care efectiv răspunsul la un mesaj nu reprezintă o prioritate.
Cei care răspund mereu sutelor de mesaje venite la orice oră din zi sau noapte ar fi în pericol de „supraîncărcare cognitivă”, spun specialiștii. Cei care vor să fie mereu politicoși au dificultăți în a ignora – nu doar sunetele notificărilor – dar și ideea că cineva ar putea să le scrie, iar ei să nu le răspundă. E frumos să fii politicos, dar timpul este scump. Nu trebuie și nu aveți cum să îl oferiți tuturor celor care îl cer.
Voi când ați făcut ultima dată ghosting la locul de muncă?