Între scriitori și cititori

În vara lui 2004 am publicat o serie de șase articole despre viitorul cărților în epoca internetului. Totul pornea de la ideea unui student pe nume Michael Hart de a digitiza și a distribui prin rețelele de calculatoare marile cărți ale omenirii. Era în 1971, ceea ce urma să devină “internet” era doar o rețea cu 15 noduri, accesul public la computerele vremii era de neimaginat, dar ideea lui Hart a traversat epoca și a devenit Proiectul Gutenberg, prima mare aventură a cărții digitale. Luna trecută Michael Hart a murit, iar eu mi-am amintit de acele articole. Ultimul dintre ele se numea “Cartea digitală: încă departe”.

Cred că am fost prea pesimist. În 2004 cele câteva aparate de vizualizare a cărților digitale (ebook readers) erau considerate de avangardă, dar n-au avut succes și au fost abandonate și uitate. Erau scumpe, erau grele și incomode, iar marea problemă era afișajul și faptul că oferta de conținut era foarte limitată. Nici publicul nu părea să fie pregătit pentru o nouă viziune asupra cărților. Era greu de anticipat că în doar trei ani tehnologiile vor evolua suficient pentru a face uitate toate inconvenientele. Amazon a lansat Kindle în 2007 și cărțile digitale au intrat în mainstream. În câțiva ani Amazon a ajuns să vândă mai multe cărți în format digital decât pe hârtie, iar în joc au încercat să intre alte mari companii, în frunte cu Apple (deși cu câțiva ani înainte Steve Jobs nu dădea șanse lui Kindle, pe motivul că lumea nu mai citește cărți). Însă Amazon a avut mereu o poziție privilegiată în acest domeniu, fiind unul dintre cei mai mari retaileri de cărți din lume, ceea ce i-a permis un joc în care aparatul a devenit tot mai ieftin (acum modelul de intrare este 79 de dolari), pentru că veniturile veneau din vânzarea de conținut.

S-ar putea crede că de fapt nu s-a schimbat mare lucru. Sigur că e excelent că ne putem duce în vacanță cu o întreagă bibliotecă în buzunar, dar aceasta este doar o chestiune de comoditate. Schimbările sunt însă mult mai profunde și nu se rezumă la capătul dinspre consumator al lanțului economic, ci încep să influențeze toate aspectele care în ansamblu definesc industria cărții. Faptul că Amazon a intrat în zona care se cheamă publishing a fost privit la început cu amuzament de edituri. Imediat după ce a scos primul Kindle, Amazon a lansat și o platformă de autoeditare prin care oricine avea posibilitatea să-și editeze în format digital propria carte și s-o ofere spre vânzare prin Kindle Store la orice preț mai mic de 200 de dolari. Nu știu de vreun bestseller apărut în aceste condiții și nici cât a colectat Amazon din cota de 65% pe care și-o reținea din vânzările acestor cărți, dar este cert că peste 10.000 de titluri au apărut pe piață în acest fel și curând a devenit evident că mega-librăria lui Jeff Bezos nu avea de gând să se oprească aici.
În 2009 a fost lansat un program mult mai ambițios numit AmazonEncore, care nu mai era o platformă de autopublicare, ci o tentativă de a republica în diverse formate cărți care au apărut deja dar care au trecut neobservate în ciuda valorii literare sau a potențialului comercial. Desigur, toate editurile din lume sunt într-un fel sau altul implicate într-un astfel de demers, însă Amazon are un aliat pe care ceilalți nu-l au: publicul. Fluviul de recenzii sau simple păreri publicate de cititori pe situl web al imensei librării se constituie într-un aparat de investigare în zona cărților obscure pe care nicio casă de editură tradițională nu și-l poate permite. Primul succes al noului program a fost romanul “Legacy”, scris de o autoare în vârstă de doar 16 ani (Cayla Kluver) și publicat pe speze proprii împreună cu mama ei. Amazon a republicat cartea atât în ediție digitală, cât și în print și audiobook. La fel s-a întâmplat și cu alți autori precum Zetta Elliott sau Daniel Annechino.

În această toamnă Amazon va publica 122 de cărți din mai multe domenii, atât în ediții electronice, cât și tipărite, iar lucrurile devin serioase. Recent l-a angajat pe Laurence Kirshbaum (fost președinte la Time Warner Book Group) și a deschis un birou în New York, intrând astfel în competiție directă cu marile edituri americane. În plus, practicile de atragere a unor autori deja consacrați au devenit mai agresive, cazul scriitoarei Kiana Davenport fiind deja de notorietate. Editorii au intrat în panică, dar Russ Grandinetti (șeful zonei de conținut) i-a “liniștit”: singurele personaje cu adevărat necesare în publishing sunt scriitorul și cititorul. Toți cei plasați între aceștia au parte de riscuri, dar și de oportunități.