Home Actualitate Într-un an de stagnare pentru consum. UR...
Actualitate

Într-un an de stagnare pentru consum. URBB, producătorul berii Tuborg, și-a redus de opt ori pierderile în 2024

UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD (URBB), producătorul berii Tuborg, a terminat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 681 de milioane de lei (circa 137 mil. euro), în creștere cu 3% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe.

Într-un an de stagnare pentru consum. URBB, producătorul berii Tuborg, și-a redus de opt ori pierderile în 2024
Într-un an de stagnare pentru consum. URBB, producătorul berii Tuborg, și-a redus de opt ori pierderile în 2024 · Foto: Business Magazin

UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD (URBB), producătorul berii Tuborg, a terminat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 681 de milioane de lei (circa 137 mil. euro), în creștere cu 3% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Creșterea vine în contextul în care vânzările de bere s-au situat anul trecut la 15 milioane de litri, la același nivel cu cel din anul anterior, după trei ani de scăderi succesive. În plus, URBB și-a micșorat pierderile față de 2023, de la 13,8 milioane de lei, la 1,5 milioane de lei, mai arată datele de la Ministerul de Finanțe. Producătorul de bere este de șase ani pe pierderi. Compania are circa 360 de angajați.

Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piața locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție greenfield. Compania are un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. Portofoliul companiei include branduri precum Tuborg, Carlsberg, Holsten, SKOL Original, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Bucur, Somersby, precum și Granini pe piața băuturilor răcoritoare.

În prima jumătate a anului trecut, compania l-a numit pe Yoav Bar în funcția de CEO al companiei în timp ce Tzafrir Granat, care a ocupat până atunci acest rol, a preluat funcția de board member & transformation leader în cadrul CBC International, începând din luna mai. Tzafrir Granat va avea atribuții cheie în identificarea și implementarea inițiativelor de transformare strategică.

În ultimii 18 ani, Yoav Bar a avut un rol determinant în cadrul CBC International, acționarul majoritar al Tuborg România și Muller Dairy România.

De asemenea, Tuborg România a numit-o în luna iulie 2024 pe  Simona Potecu, un executiv cu peste 25 de ani de experiență, în funcția de marketing vice president.

Anterior ea a lucrat în mai multe companii din industria de bunuri de larg consum precum Jacobs Douwe Egberts, Mondelez International, Kraft Food Group și Unilever, supervizând implementarea strategiilor de marketing ale acestora în țări precum România, Germania, Austria, Elveția, Grecia și Bulgaria.

URBB este o companie controlată de International Beer Breweries (73,3%), RCB Holdings (10%) și de The Central Bottling Company (16,5%), toate din Israel, conform Termene.ro. Anterior, acționar în cadrul URBB era și grupul danez Carlsberg.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună