Intesa Sanpaolo Bank România a numit-o pe Mara Cristea în funcțiile de CFO și Director General Adjunct, la un an de la finalizarea fuziunii cu First Bank
Intesa Sanpaolo Bank România a numit-o pe Mara Cristea în funcțiile de Chief Financial Officer (CFO) și Director General Adjunct, după obținerea aprobării din partea Banca Națională a României. Numirea vine într-un moment de referință pentru instituție, după finalizarea fuziunii…
Intesa Sanpaolo Bank România a numit-o pe Mara Cristea în funcțiile de Chief Financial Officer (CFO) și Director General Adjunct, după obținerea aprobării din partea Banca Națională a României.
Numirea vine într-un moment de referință pentru instituție, după finalizarea fuziunii cu First Bank în 2025.
“Mă alătur echipei Intesa Sanpaolo Bank România într-o perioadă importantă pentru organizație. Rolul de CFO nu se rezumă doar la cifre, ci înseamnă, în esență, transpunerea strategiei în decizii financiare clare și asigurarea unui cadru care să susțină dezvoltarea. Înseamnă, deopotrivă, să fii în mijlocul echipei și să construiești împreună cu ei. Am convingerea că încrederea se construiește prin consecvență, transparență și asumare și mă bucur că pot valorifica această experiență într-o etapă esențială în evoluția băncii”, a declarat Mara Cristea.
Mara Cristea are o experiență de peste trei decenii în domeniul financiar-bancar, unde a ocupat funcții de conducere la nivel de board, de planificare financiară & controlling și ALM, contabilitate și raportare reglementară, gestionarea riscului de lichiditate și a riscului de rată a dobânzii, operațiuni și logistică, coordonarea activității subsidiarelor.
Intesa Sanpaolo Bank România este parte a grupului italian Intesa Sanpaolo, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa. Banca face parte din Divizia Bănci Internaționale a Grupului Intesa Sanpaolo, care deservește 7,4 milioane de clienți prin 883 de sucursale în 12 țării.