Interviu DAN PURIC: „Noi, ca popor, trebuie să ne retragem în munți – în cultură. Altfel, ne calcă gorilele cu jeep-ul”

– V-ați raportat vreodată la dimensiunea economică a actului de creație artistică pe care îl comiteți?

– Înainte de toate, trebuie făcută o trecere în revistă a schimbării de context istoric. Este evident că, după 1989, teatrul, arta în general, a funcționat conform statutului impus de ghetoul neocomunist: ca o instituție de supraviețuire. Elementul de viață era nul. În acest sens, trebuie să ne gândim la două etape: până în 1989 și după 1989. Până în 1989, destinul profesionalismului și al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politică fiind monocefală, confisca valorile, pentru a se legitima prin ele, le instrumenta în scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de naționalism comunist sau de comunism pur și simplu.

– Naționalismul comunist nu e cumva o aberație, o struțo-cămilă? Căci, se știe, comunismul este în esență cosmopolit, internaționalist, iar naționalismul ține mai mult de doctrinele de dreapta…

– Cei care au inventat comunismul l-au făcut inițial internaționalist. Pe parcurs li s-a stricat jucăria și s-a ajuns la naționalismul de tip comunist, care este diferit de naționalismul creștin-ortodox sau cel de tip masonic.

– Adică la un naționalism “de partid și de stat”…

– Exact. Aici, condiția artistului era una de lagăr. El era folosit pentru a preamări, pentru a lăuda. Doar zona de divertisment era ceva mai liberă, dar și aceea era cenzurată. Asta nu înseamnă că, în aceste condiții, nu s-au produs opere de artă, chiar în zonele de cenzură. În clipa în care, în 1989, s-a spart zidul și am intrat în neocomunism, iar “eșalonul doi” a devenit mafie, forță economică, n-a mai fost nevoie de propagandă prin sectorul artistic. Valoarea a fost lăsată de izbeliște, nu mai prezenta nici un interes, căci capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură.

Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro