Interviu cu Horia Tecău. Sportivul povestește cum a făcut față pandemiei, ce apreciază la rivalii din lumea tenisului și cum fac sportul și tehnologia front comun

A împărțit terenul cu nume grele din clasamentul mondial de tenis și este, la rândul său, un jucător de top, cu un palmares de aproape 40 de titluri la activ. De-a lungul timpului a învățat atât cum să dobândească succesul și să rămână cu picioarele pe pământ, dar și să transforme în oportunitate un țel pe care nu a reușit să îl atingă. Printre picături și-a găsit un aliat important în pregătirea de zi cu zi: tehnologia. Iată cum arată tenisul prin ochii lui Horia Tecău.

Pentru mine pandemia a venit într-un moment bun, în care eram ușor accidentat și, după acele luni de pauză totală mi-au trecut toate. A fost o pauză venită la momentul potrivit”, a povestit tenismanul într-o întâlnire informală organizată de Oppo, compania pentru care a devenit anul trecut ambasador. Recunoaște însă că i-a lipsit tenisul, jocul. „Și pe noi, la nivelul ăsta, ne prinde competiția, ne prind turneele. Mereu e un alt turneu care urmează și, un alt vis, un alt obiectiv, nu se termină. Tenisul e un joc care nu se oprește niciodată.” La fiecare turneu spune că trece prin aceleași episoade de presiune și decizii. „Trebuie să fii 100% acolo.”

Adaugă că e important totuși să iei și pauze. „Tenisul are un calendar care începe în ianuarie și se termină în noiembrie. Dacă nu te deconectezi între ele, riști mereu să ajungi într-un punct de saturație, accidentări.” De altfel, contextul adus de criza sanitară spune că i-a arătat atât bucuria de a juca tenis, cât și de a-și lua timp liber, de a se bucura că e acasă. O altă lecție pe care a învățat-o este cea a răbdării. „Nu știam ce se va întâmpla, când o să revenim în activitate, dar am avut răbdare și încredere că nimic nu se întâmplă fără un motiv. Foloseam fiecare ocazie să vedem ce putem lua mai bun din ea. Și în momentul acela a fost pauza. Pauza, odihna, conectarea cu casa. Am petrecut foarte mult timp cu familia, cu prietenii mei – ceva ce nu am avut de foarte mulți ani. Mi-a fost mai greu să revin apoi în programul de turnee, dar am știut cum să îl programez mai bine, să fac pauze mai dese.”

Sportivul spune că, de la o vârstă, recuperarea e din ce în ce mai lentă, tocmai de aceea pauza și odihna sunt esențiale. „Pot să duc o zi de antrenament, dar a doua zi mă resimt dacă nu mă odihnesc, dacă nu îmi fac recuperarea cum trebuie.” Pentru a face această tranziție mai ușor subliniază că e necesar să cauți experți care au trecut deja prin asta cu alți sportivi, foști jucători la un nivel înalt, care au experiență și știu exact momentul în care să schimbe metoda de antrenament. „Să îți spună după o oră și jumătate, când tu vrei să stai pe teren trei ore pentru că te simți bine, să te oprești, pentru că lucrurile merg bine, faci treabă bună, dar să poți să ai continuitate pe termen lung și să ai încredere că va fi bine. Sunt lucruri pe care le înveți pe parcurs.” Din păcate, adaugă el, la noi nu e foarte multă experiență la acest nivel. „Trebuie să apelăm la specialiști de afară, dar avem acces. Informația există, trebuie doar să pui întrebări, să încerci să o găsești.”

Un alt element important în programul său zilnic e alimentația. Horia Tecău spune că, deși e disciplinat, nu suportă acel tip de regim zilnic în care trebuie să mănânce ceva anume. Are însă grijă să păstreze o dietă echilibrată, cu fructe, proteine, carbohidrați, dar recunoaște că uneori mai mănâncă și o pizza sau sushi.

Deși se antrenează intens, Tecău și-a făcut timp să meargă și în vacanță, după turneul de la Hamburg. „Am vrut să stau o săptămână, să fac pauză totală înainte să încep antrenamentele. Dar după o săptămână am simțit nevoia de mai mult, și am mai stat o săptămână. Am adaptat tot programul. Am renunțat la un turneu, am schimbat antrenamentele. De fiecare dată când am luat pauză am făcut-o când am ajuns într-un punct de saturație, de inflamații, accidentări.”

Tehnologia, vitală în pregătirea sportivă

Când s-a abordat subiectul „tehnologie”, Tecău ne-a spus că, deși în general nu a pus mult preț pe acest segment, și-a dat seama cât de mult îi folosește în antrenamente, unde susține că l-a ajutat enorm pe partea de pregătire și de comunicare cu echipa cu care lucrează.

„Nu pot să iau antrenorul cu mine tot timpul prin turnee. De multe ori facem antrenamente cu telefonul pe Facetime. El îmi dă programul, dar vrea să vadă că execut tehnica corect. Simte dacă sunt obosit sau nu și îmi spune când să mă opresc. E important să avem o comunicare real time în timpul antrenamentului.” Încearcă, astfel, în permanență să găsească cea mai bună metodă de antrenament pentru a fi foarte bine pregătit la meci. „Asta e doar partea fizică. Sunt apoi și antrenamente mentale, de odihnă, recuperare, vizualizare. Și mult dialog interior care, atunci când îl faci ani de zile, devine parte din tine. Capeți niște automatisme care te ajută în momentele de tensiune să știi cum să reacționezi, să iei o mică pauză, ce să spui, cum să treci peste acel moment.”

În programul de zi cu zi el spune că folosește două aplicații de wellness, una pentru recuperare, în care vede cum s-a odihnit, factor în funcție de care își planifică ziua respectivă, și cealaltă pentru puls și calorii. „La un antrenament intens aș spune că ard, în medie, cam 1.000 de calorii pe oră, dacă mă antrenez pe căldură. În timpul turneelor nu ne antrenăm la nivelul ăsta – acolo trebuie să rămânem proaspeți, să fim bine la meciuri.” În plus, antrenorul său folosește o a treia aplicație pentru a monitoriza antrenamentele și evoluția jocului. „Totul e pentru joc. Să fii mai exploziv, mai rezistent, mai odihnit.” Folosește, de asemenea, smartphone-ul și pentru a face, alături de antrenorul de tenis, o analiză a jocului. „Analizăm foarte multe videouri cu antrenamente, cu meciuri. E un întreg sistem, tehnologia e importantă.”

În opinia sa, există totuși și o partea din tenis care nu va depinde niciodată de tehnologie: luarea deciziilor. „Mi se pare că acolo e greu să intervină tehnologia. Deciziile pe care le iei în timpul jocului, le iei din instinct,
dintr-un antrenament, le iei în funcție de adversar.”

O lecție învățată devreme

În pregătire, sportivul este ajutat de doi antrenori români, iar pe partea de tenis colaborează cu un austriac. „Mi-a plăcut să am și o continuitate cu antrenorii dar și colaborări scurte cu specialiști de la care am simțit că pot să învăț câte ceva. Am mers și am lucrat pe termen scurt și cu ei, am luat niște informații de acolo. Practic, i-am angajat strict pentru a învăța partea aceea pe care ei o fac foarte bine.” Tecău subliniază că a căutat mereu o echipă care e deschisă să colaboreze cu oamenii din jur. „Și nu toți sunt. Sunt foarte mulți care acceptă doar metoda lor de antrenament, din orgoliu nu vor să colaboreze cu alții.” Povestește că a învățat importanța acestui aspect încă de când a plecat în Statele Unite, la academia lui Nick Bollettieri, la 15 ani, unde avea antrenor de fitness, de tenis, de serviciu, de mental. „Toți veneau și colaborau, discutau despre ce lucrează cu mine, împreună, la antrenament. Era o comunitate, simțeam că primesc informații bune, că e toată lumea implicată și, încet-încet creșteam, se vedeau și rezultatele. Cel mai mult a contat educația primită de atunci – învățam deschiderea, colaborarea. Lucru pe care nu l-am învățat aici – că ai voie să te duci să întrebi, să ceri sfaturi. Sunt mulți oameni care abia așteaptă să împărtășească din experiența lor.”

Are, de asemenea, alături și o echipă medicală. „Mult timp am luat câte un fizioterapeut cu mine pe circuit – am nevoie de o constanță, să am un om care mă cunoaște. Nouă ni se pun la dispoziție servicii când călătorim acolo, dar sunt doi fizioterapeuți la 80 de jucători. Am căutat să investesc în partea asta pentru că am simțit nevoia. Să pot să evoluez la o capacitate bună zilnic și să am și o carieră lungă.”

Profesionalismul, o monedă cu două fețe

Ca sportiv, Horia Tecău spune că principala sa calitate e profesionalismul, faptul că mereu s-a dedicat 100% pentru ceea ce a făcut. „De fiecare dată când vin la antrenament sunt 100% conectat aici – o oră, două, trei, câteodată și doar 45 de minute, dar sunt foarte prezent în antrenament. Și atunci simt o evoluție constantă. Antrenorii mei au apreciat mereu asta la mine –  că niciodată nu a trebuit să mă împingă să fac mai mult, să am o atitudine mai bună sau să depun mai mult efort.” Tot de aici vine însă și cea mai mare slăbiciune a sa, faptul că nu știe când să se oprească. „Mergeam și mă antrenam, jucam prea mult până ajungeam la epuizare, la mici accidentări. Asta e o lecție pe care am învățat-o greu, pentru că așa am crescut de mic, în stilul ăsta de a mă antrena foarte mult și de a-mi lua toată încrederea și feelingul de joc din antrenamente. A trebuit să învăț cum să ajung la același nivel de încredere, acceași pregătire și același joc, dar cu mai puțin antrenament, ca fizic să rezist mai mult.”

Profesionalismul se numără, de altfel, și printre calitățile pe care consideră că oamenii cu care lucrează, fie că vorbim de coechipieri sau antrenori, este esențial să le aibă, alături de implicare, adaptare și comunicare. „Tenisul e un sport în care întotdeauna intervin schimbări – de program, de antrenamente, de turnee, de condiții. Trebuie tot timpul să fii capabil să te adaptezi. Sunt multe, dar asta e baza. Mi se pare că fără aceste lucruri e destul de greu să ai o relație pe termen lung cu un profesionist.”

Bucuriile simple dintr-un program complicat

Campionul spune că de mic a simțit că vrea să facă sport, mai ales că a avut ocazia, când era încă foarte mic, să îl vadă și pe tatăl său jucând baschet. „Cumva m-a prins fenomenul ăsta al sportului, al echipei, al antrenamentelor. Am început cu înotul, apoi cu tenisul. Totul era o joacă. Voiam să joc și fotbal, jucam și handbal în echipa școlii.” De mic și-a dat astfel seama că sportul e foarte prezent în viața sa, dar la un moment dat rezultatele la tenis erau foarte bune la categoria copii și, când a început să călătorească internațional la turnee, la 12 ani, spune că atunci s-a aprins cumva un beculeț și a simțit că asta vrea să facă. „Mergeam la turnee și mai câștigam o diplomă, un cadou, o rachetă, un ghiozdan. Entuziasmul m-a determinat să continui. Nu știam unde o să ajung. Visam să ajung să joc la Wimbledon, să ajung să fiu pe terenul central. Nu știam eu ce înseamnă asta atunci. Dar totul a devenit foarte serios de pe la 14 ani. Aia e vârsta când decizi pe ce drum vrei s-o iei. Eu am decis să merg mai mult către sport și școala am făcut-o pe lângă.”

Sfatul său pentru sportivii juniori e să se bucure de sport, să ia această activitate ca pe o educație a lor. „Cel mai important e să se simtă bine în ea. Atunci când îți place și vrei să faci sport, deja decizia e luată în acest sens. Dar e bine să își rezerve timp să se și bucure, să nu devină ceva prea serios, prea devreme. Să se bucure de sport dacă asta doresc să facă. Și să fie curioși, să întrebe tot timpul, să întrebe lumea din jur cu încredere. Atunci când au nevoie de ajutor, să meargă către persoanele apropiate, care sunt acolo pentru ei.”

De altfel, la rândul său spune că succesul pe care îl are se datorează, în mare parte, familiei și oamenilor cu care a crescut – antrenori, educatori, profesori, diriginte – „toată lumea cu care am interacționat în evoluția mea, mai ales când am fost copil”, dar și a prietenilor pe care i-a strâns în jurul meu. „Avem o viață normală, nu facem lucruri exagerate. Nu știu cum ar fi fost într-un alt sport, într-un alt cadru, într-un alt mediu. Dar se spune că baza aia pe care o ai în primii ani e cea mai importantă.”

Până în prezent, brașoveanul a fost de trei ori campion în cadrul turneelor de Grand Slam (două la dublu masculin și unul la dublu mixt) și are în palmares 38 de titluri, recunoașteri care i-au adus și premii de peste 5,7 milioane de dolari, potrivit informațiilor disponibile pe platforma atptour.com. Despre modul în care gestionează succesul, Tecău spune că uneori nici nu ia în seamă acest aspect. „Pentru noi e plăcerea aceea de a juca, de a câștiga. Lucrurile care se întâmplă după vin așa, ca un șoc. Nu ești pregătit pentru ele și nu prea știi cum să le ei. Pe mine m-au ajutat familia și prietenii, care m-au ținut cu picioarele pe pământ. Veneau tot timpul în punctul zero în care eram tot eu, Horia omul, nu eram asociat cu Horia jucătorul de tenis tot timpul. Când sunt jucător de tenis sunt aici, pe teren, merg la turnee și încerc să câștig turnee. Când s-a terminat momentul ăla revin la o viață normală, la un echilibru. Îmi place. E o viață absolut normală. Aseară m-am plimbat pe Calea Victoriei și am mâncat o înghețată. M-am plimbat cu un scuter. Ai spune că sunt nebun, dar sunt lucruri absolut normale”, povestește el.

The big 3

De-a lungul discuției am intrat și în culisele legendelor tenisului: „Federer, Nadal sau Djokovic?”. „Greu”, a fost răspunsul său, și asta pentru că îl apreciază pe fiecare pentru calitățile lui, având ocazia să îi cunoască personal pe toți. La Roger Federer spune că apreciază imaginea pe care și-a creat-o, felul de a fi al acestuia, caracterul, eleganța și modul în care joacă. „E un tip foarte curios, foarte conștient de ce se întâmplă în lumea tenisului. Nu numai ce se întâmplă cu el și cariera lui.” Povestește, astfel, că a fost surprins, în urmă cu câțiva ani, la un antrenament, când elvețianul i-a pus o întrebare foarte pertinentă despre situația tenisului din România și a Federației – dacă s-a rezolvat cu lipsa finanțării de la stat pentru Federația Română de Tenis. „Mă gândeam – de unde știe Federer ce se întâmplă și cum de îl interesează ce se întâmplă la noi în Federație?”. Despre Rafael Nadal are, de asemenea, numai cuvinte de laudă, considerându-l, dintre toți, cel mai bun model pentru copii. „Îl apreciez pentru modestia lui, puterea lui de muncă, seriozitate, determinare, ambiție. Are o modestie ieșită din comun. E genul de jucător care intră în vestiar și salută pe toată lumea când ajunge la turneu. Când a terminat turneul, fie că a câștigat sau a pierdut, din nou se duce și salută pe toată lumea din vestiar, pe cei care fac prosoape și fac curat acolo. La început mi-am spus că face asta o dată, dar mereu face același lucru, e constant, face parte din educația lui.” Iar lui Djokovic îi atribuie o determinare și o ambiție, o luptă și o putere mentală fantastică, un curaj enorm și încredere în el. „E un tip foarte extrovert. Îi place să facă de toate. E foarte talentat.” Dacă ar fi să aleagă un viitor număr unu mondial dintre tinerii jucători, deși le acordă merite mai multora care s-au remarcat în ultimul timp, Tecău vede în canadianul Félix Auger-Aliassime un jucător foarte bun, care are „o mentalitate de numărul unu”.

Despre faptul că nu s-a calificat la Jocurile Olimpice, tenismanul spune că participarea a fost, într-adevăr, un obiectiv pentru care a tras tare, însă a ales să se bucure de perioada de odihnă, deși recunoaște că a avut un mic regret.

Sportivii români, pe cont propriu

Când am atins subiectul sensibil al lucrurilor care ar trebui îmbunătățite la sportul din România, Horia Tecău a spus că, în viziunea sa, ar fi nevoie în primul rând de investiții în infrastructură, în specialiști, pe toate planurile și, de implicare. „Lipsește un pic implicarea și atenția dată sportului. Noi, din păcate, am învățat în tenis să ne descurcăm singuri. E un sport individual în care fiecare a putut să își aleagă echipa lui, drumul lui. Fiecare merge, cumva, de la început, pe drumul lui, nu e un sistem. Mi-ar plăcea, ar fi un mare beneficiu pentru copii, pentru juniori să existe mai multă implicare. Nu numai financiară, ci și cu servicii, cunoștințe, dorință, de toate. Trebuie o schimbare mare făcută ca să fie lucrurile diferite. Fiecare face cât poate. Poate în viitor lucrurile se vor schimba. Poate vor veni alți oameni care vor fi mai implicați și își vor dori mai mult. Pentru că se poate. Am văzut și în alte sporturi o creștere: și în infrastructură, și în servicii, și în evoluția pentru performanțe.”

„Pe mine m-au ajutat familia și prietenii, care m-au ținut cu picioarele pe pământ. Când sunt jucător de tenis sunt aici, pe teren, merg la turnee și încerc să câștig turnee. Când s-a terminat momentul ăla revin la o viață normală, la un echilibru. (…) Aseară m-am plimbat pe Calea Victoriei cu un scuter și am mâncat o înghețată.”