Inteligența Artificială, disponibilizările și intersecția dintre frică și creștere. „Paradoxal, pe măsură ce tehnologia avansează, competențele profund umane devin active economice.”

Îmi intră azi în cabinet un inginer IT și spune alarmat: „Vor începe disponibilizările la noi. E clar. Dar sper să ne înlocuiască cu psihologi. Căci avem nevoie.”

Replica lui nu era ironică. Era epuizare. În ultimii doi ani, sectorul tehnologic – considerat până de curând locomotiva stabilității profesionale – a devenit teren al incertitudinii. Automatizări accelerate, integrarea modelelor de inteligență artificială, restructurări. Pentru prima dată, oameni care se simțeau „de neînlocuit” încep să se întrebe cât de solidă le este identitatea profesională.

Discuția publică despre AI gravitează în jurul unei temeri centrale: va genera o criză economică majoră? Întrebarea este legitimă. Dar poate incomplet formulată. Pentru că nu suntem doar în fața unei transformări tehnologice. Suntem într-o intersecție între frică și creștere. O criză narcisică, nu doar economică.

Fiecare revoluție tehnologică a produs anxietate colectivă. Revoluția industrială a înlocuit muncă fizică. Computerizarea a redus nevoia de personal administrativ. Internetul a restructurat industrii întregi. Diferența acum este viteza.

Inteligența Artificială nu afectează doar sarcini repetitive. Începe să atingă domenii considerate creative, analitice, chiar strategice.

Iar aici apare fisura: dacă o mașină poate face ceea ce făceam eu, ce mai rămâne din valoarea mea?

Aceasta este o criză identitară înainte de a fi una economică. Frica rigidizează. Creșterea restructurează. Când sistemele intră în frică, reacționează în două moduri:

1. Negare – „Nu va schimba nimic semnificativ.”

2. Catastrofizare – „Va distruge piața muncii.”

Ambele poziții sunt defensive. Realitatea este mai complexă. AI nu elimină munca în sine. Elimină predictibilitatea confortabilă. Elimină rolurile construite exclusiv pe execuție algoritmică.

Ceea ce rămâne și devine mai valoros este:

• gândirea critică integrativă

• capacitatea de a lua decizii etice în contexte ambigue

• competențele relaționale

• creativitatea autentică

• reglarea emoțională în situații de incertitudine.

Paradoxal, pe măsură ce tehnologia avansează, competențele profund umane devin active economice. Riscul real: decalajul de adaptare O eventuală criză economică nu va veni doar din pierderea locurilor de muncă, ci din viteza cu care oamenii și instituțiile se pot adapta. Educația este încă centrată pe acumulare de informație, nu pe flexibilitate cognitivă.

Companiile investesc în tehnologie mai rapid decât în reziliență organizațională. Iar sănătatea mentală rămâne o temă secundară, deși incertitudinea profesională crește exponențial. Inginerul din cabinetul meu nu era îngrijorat doar de salariu. Era îngrijorat de sens. Când sensul profesional se clatină, apare anxietatea existențială. Iar aceasta influențează productivitatea, deciziile de investiții, consumul, stabilitatea socială.

Intersecția

Intersecțiile sunt locuri de tensiune, dar și de decizie. Putem alege să privim AI ca pe un inamic al stabilității economice. Sau putem să îl privim ca pe un catalizator al maturizării economice. În orice proces de creștere există o etapă de destabilizare. Sistemele care se adaptează devin mai complexe și mai reziliente.

Cele care rămân rigide se fragilizează. Întrebarea nu este dacă vom avea ajustări economice. Le vom avea. Întrebarea este dacă le vom trata ca pe un colaps sau ca pe o tranziție. Poate că, într-adevăr, vom avea nevoie de mai mulți psihologi. Nu pentru a înlocui inginerii. Ci pentru a susține traversarea unei perioade în care competența tehnică nu mai este suficientă fără stabilitate interioară. Criza nu este inevitabilă. Dar maturizarea este obligatorie.

Marina Diana Sorescu, Coach și Psihoterapeut