Home Carte Înțelepciunea de a scufunda o bucată de...
Carte

Înțelepciunea de a scufunda o bucată de cauciuc în apă cu gheață

Veți trăi, cu "Ce-ți pasă ție de părerile altora?", o mare surpriză. Autorul, Richard Feynman (1918 - 1988), a fost nu numai un fizician de succes, laureat al Premiului Nobel, participant la Proiectul Manhattan de dezvoltare a bombei atomice, părintele computerului cuantic, ci și un ins cu o uriașă dimensiune umană - sensibilitate, umor, gust artistic, dragoste pentru oameni, am zis umor?, nu-i n…

Înțelepciunea de a scufunda o bucată de cauciuc în apă cu gheață
Înțelepciunea de a scufunda o bucată de cauciuc în apă cu gheață · Foto: Business Magazin

O poveste uluitoare de dragoste, cea a primei căsătorii a savantului, vă va întrista un pic; dar pe urmă aventurile din multele congrese și întâlniri științifice la care Feynman a participat, călătoriile în Japonia, Grecia sau Polonia, aventura cumpărării unui creion capitalist într-o țară comunistă, măiestria constructorilor polonezi în a realiza clădiri deja vechi, întâlnirea cu regele și regina Belgiei și șirul inevitabil de gafe din conversația cu regina Fabiola se vor dovedi un șir de pagini savuroase, iscate din dezinvoltura inteligenței.

Ce-i mai bun rămâne la urmă: Feynman a făcut parte din comisia de anchetă a prăbușirii navetei spațiale Challenger și, dincolo de încărcătura emoțională a dezastrului în care au pierit șapte oameni, fizicianul povestește la fel de detaliat, la fel de plin de umor și la fel de plin de înțelegere pentru ființa umană amănuntele anchetei. Richard Feynman a fost primul membru al comisiei care a intuit cauza reală a dezastrului, o garnitură care s-a defectat din cauza temperaturii scăzute din ziua lansării. Iar relatarea experimentului menit să ilustreze teoria sa – scufundarea unei bucăți de garnitură într-un pahar cu apă cu gheață – este, din nou, o scriere excepțională: aventura așteptării unui pahar cu apă și gheață, amânarea demonstrației, la îndemnul unui ditamai general de armată, realizarea acestuia și, desigur, modul în care ceilalți membri ai comisiei NU reacționează, pentru că, pur și simplu, oamenii nu au putut procesa rapid dezvăluirea și efectele asupra anchetei.

În încheiere, un scurt fragment: “…eu și Tukey am descoperit că lucrurile care se petrec în mințile unor oameni diferiți atunci când aceștia cred că fac același lucru – ceva atât de simplu precum a număra – diferă pentru fiecare… Mă gândesc frecvent la acest lucru, mai ales atunci când predau o tehnică ezoterică, precum integrarea funcțiilor Bessel. Când privesc ecuațiile, văd niște imagini colorate – nu știu de ce. În timp ce vorbesc, văd niște imagini vagi ale funcțiilor Bessel din cartea lui Jahnke și Emde, cu j-uri în cafeniu deschis, n-uri de un discret violet-albăstrui și x-uri maro-închis, ce zboară prin aer. Și mă întreb cum naiba trebuie să arate ele pentru studenți”.

Richard Feynman – “Ce-ți pasă ție de părerile altora?”, Editura Publica, Bucure[ti, 2014

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună