Nu înțeleg de ce românii se mai duc să muncească în construcții în Anglia, stând în niște condiții groaznice, câte opt în cameră, când au de lucru în țară și la final de lună rămân cu mai mulți bani. Nu înțeleg de ce femeile noastre preferă să lucreze ca femei de serviciu în Italia, când în țară pot câștiga aproape aceiași bani

Problema românilor care au plecat sau care continuă să plece la muncă în străinătate este o durere care nu va trece niciodată. Cinci milioane de români sunt în țările din Occident, cel mai mare exod din lume după Siria, conform datelor Băncii Mondiale.

Dacă acum 30-25-15 ani diferența de venit dintre ce câștigai în afară și ce puteai să câștigi în România era mare, acum lucrurile s-au mai schimbat. Există în continuare diferențe de câștig, dar nu mai sunt așa de mari, iar dacă pui în balanță costurile de acolo versus costurile din țară, s-ar putea ca această diferență să nu mai existe. În schimb, acolo ești un străin, iar în țară ai familia, ai prietenii, ai tot, într-un fel sau altul.

Având în vedere aceste lucruri, Sandu Ion, proprietarul firmei de construcții P.A.B., a spus la Conferința ZF Investiți în România!, organizată împreună cu CEC Bank la Arad: Nu înțeleg de ce ai noștri continuă să plece să muncescă în construcții în Anglia, stând în niște condiții groaznice, câte 6-8 în cameră, când au de lucru aici, când pot câștiga destul de bine și în țară, iar la finalul lunii ar putea să rămână cu mai mulți bani în mână. Să știți că în construcții salariile au crescut mult.

El a continuat: Nu înțeleg de ce femeile noastre preferă să meargă să fie femei de serviciu în Italia, când în țară ar putea câștiga acum aceeași bani. Probabil de rușine. Este mai bine să fii femeie de serviciu în Italia decât aici, în țară.

În HoReCa, care a fost un aspirator extraordinar pentru românii care plecau la muncă în afară, câștigurile reale obținute (salariu + bacșiș + bonusurile) au ajuns să fie aproape ca cele din țările occidentale. Un câștig de 1.500 de euro pe lună în mână în HoReCa se poate obține în București, Cluj sau Timișoara. Și atunci de ce să mai pleci pentru 2.000 de euro la Milano, când numai chiria este acolo de 400-500 de euro, și asta într-o zonă de nivelul trei?

Un bucătar sau chef, cum se spune astăzi, poate câștiga fără probleme 3.000 de euro în țară, la fel ca în Spania.

În ultimul deceniu, după ce România și-a revenit din criza din 2008, salariile au crescut destul de mult. Spre exemplu, salariul mediu a crescut cu 150%, iar salariul minim s-a triplat. Salariul mediu a depășit 900 de euro, iar la anul va depăși 1.000 de euro net. Salariul minim a depășit 400 de euro, iar la anul va trece de 500 de euro.

În București salariul mediu a ajuns la 1.200 de euro, iar în principalele orașe – Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov – salariul mediu depășește deja 1.000 de euro. Stabilitatea extraordinară a cursului valutar leu/euro din ultimii 10 ani, când a crescut cu numai 14%, a făcut ca salariile să aibă o creștere accelerată în euro, recuperând destul de mult din decalajul față de Occident. Dacă s-ar lua în considerare costul vieții între piața occidentală și cea românească, aceste diferențe salariale s-ar diminua semnificativ.

În Occident chiria îți ia 30-50% dintr-un câștig, ca să nu mai vorbim că foarte greu te-ai putea apropia de achiziția unei case. În țară, cu 40% dintr-un salariu de 1.000 de euro poți să iei fără probleme un credit la bancă pentru un apartament. Chiar dacă la alimente nu ar fi o diferență foarte mare între piața occidentală și cea românească, la utilități, la transport, la servicii, la serviciile medicale, diferențele sunt destul de mari.

În IT, mulți au înțeles că e mai bine să rămâi în țară și să lucrezi remote pentru piața externă decât să te relochezi acolo. La finalul lunii îți rămân mai mulți bani în România decât ți-ar rămâne în Occident.

Și nu numai IT-iștii au ajuns la această concluzie, ci și mulți corporatiști, care și-au dat seama că deși există diferențe salariale între România și un post în afară, această diferență se anulează când se ia în considerare costul nivelului de trai.

Mulți pleacă nu neapărat că ar câștiga mai mult din punct de vedere financiar, ci pentru a-și trece în CV că au o experiență internațională, care le-ar putea aduce o creștere salarială semnificativă la următorul job.

În ultimul timp numărul celor care pleacă din țară s-a mai atenuat cu numărul celor care revin în țară, deși în continuare cei care pleacă la muncă în afară sunt mai mulți. Dar diferențele nu mai sunt ca înainte.

În sectorul medical, care bineînțeles are un alt statut și nivel salarial față de cei care lucrează în construcții, HoReCa sau ca femei de serviciu, creșterea salariilor din 2018 încoace a făcut ca diferența salarială să nu mai fie atât de mare.

Sunt medici sau proprietari de clinici medicale private care spun că sunt medici în țară care au ajuns să câștige la fel ca în Occident. Practic, nu ar mai exista motivația financiară pentru a pleca la muncă în afară, ci dimpotrivă. Așa se face că, deși nu este un trend major, există medici români care au lucrat în afară și care acum au revenit și vor să revină în țară.

La Conferința ZF/BT ”Sănătatea în prim plan” organizată joi la Iași împreună cu Banca Transilvania, Alexandru Baciu, proprietarul clinicii Alchimeia, spune că ultimul venit în clinică este un medic român din Canada, care s-a relocat aici pentru că ajuns la concluzia că nivelul de trai este mult mai bun decât avea acolo. Motivația financiară a contat mult în decizie, pe lângă familie – salariile sunt relativ la fel, dar costurile sunt mult mai mici.

Sunt din ce în ce mai multe exemple de medici și asistente care au revenit în țară.

Dacă România ar mai avea un deceniu de creșteri salariale susținute, de 10% pe an, iar cursul valutar leu/euro ar rămâne la fel de stabil, diferențele salariale între România și piețele de muncă occidentale s-ar reduce foarte mult, iar reîntoarcerea în țară a din ce în ce mai mulți români care au plecat la muncă în afară ar putea să se transforme într-un trend evident, nu ar fi o excepție, cum este acum.

Dar important este ca economia să crească pentru a putea plăti noile creșteri salariale.