Insulele pe care se ceartă șase țări. Conflictul poate determina o explozie de consecințe negative la nivel global

O poveste ruptă parcă din filmele lui Tarantino se desfășoară în altă parte a lumii, într-o regiune din Asia disputată de mai multe state. Riscul de conflict în Marea Chinei de Sud este din ce în ce mai mare: China, Taiwan, Vietnam, Malaiezia, Brunei și Filipine își dispută teritorii și jurisdicții, mai ales asupra drepturilor de exploatare a potențialelor zăcăminte de petrol și gaze. Libertatea de a naviga în regiune este de asemenea un subiect sensibil, mai ales când vine vorba de dreptul navelor militare de a opera în zona economică exclusivă a Chinei, până la o distanță de aproximativ 300 de kilometri de țărmul asiatic; aceste tensiuni sunt date și de temeri privind puterea militară în creștere a Chinei și incertitudinea privind intențiile sale regionale.

Recent, ministrul chinez al apărării a avertizat că situația tensionată din Marea Chinei de Sud poate duce la o confruntare directă și a cerut ca armata, poliția și chiar populația generală să fie pregătită pentru a apăra integritatea teritorială a țării; Chang Wanquan a dat declarația în cauză în timpul unei inspecții a instalațiilor militare din provincia Zhejiang. Publicul trebuie să fie informat în ceea ce privește defensiva națională pentru că integritatea și suveranitatea Chinei sunt în pericol, a mai spus ministrul.

Pentru a înțelege mai bine miza, trebuie amintit că Marea Chinei de Sud este o poartă prin care trec anual 5 trilioane de dolari: aceasta este valoarea bunurilor transportate de-a lungul regiunii, fără a pune la socoteală și faptul că jumătate dintre toate navele comerciale ale lumii traversează Marea Chinei de Sud.

Declarațiile lui Chang vin pe fondul unor tensiuni fără precedent datorate disputelor pentru mai multe insule din zonă, unde Beijing a construit numeroase dispozitive militare. Armata americană a trimis mai multe nave și avioane în apropierea insulelor în cauză, folosind argumentul deja clasic că vrea să asigure principiile libertății de navigare în apele internaționale.

„Poate o veche hartă să genereze un conflict în Asia?“ se întrebau jurnaliștii de la CNN la scurt timp după aflarea verdictului dat de un tribunal internațional, care decidea că harta din 1948 folosită de China pentru a desemna teritoriile sale nu are acoperire. „Nu există vreo bază legală care să permită Chinei să revendice drepturi istorice asupra resurselor aflate în zonele maritime care intră în sfera celor nouă linii“, a anunțat Curtea de Arbitraj, făcând referire la o linie de demarcație pe harta veche de aproape 70 de ani.

Wang Jiangyu, profesor de drept la Universitatea din Singapore, a explicat că decizia va crește sentimentele naționaliste, lucru periculos într-un stat atât de mare precum China. Mulți dintre cei care erau moderați vor deveni acum extrem de vocali, crede el. „Cu siguranță va intensifica starea de tensiune și este posibil să asistăm chiar la un conflict“, a insistat și ambasadorul Chinei în Statele Unite, Cui Tankiai.

Trebuie menționat că Marea Chinei de Sud a fost întotdeauna o regiune cu potențial de conflict, dar disputele au lipsit până relativ recent. Spre exemplu, la finalul celui de-al doilea război mondial nicio insulă din regiune nu era ocupată. În 1946, însă, China a ocupat o parte a arhipelagului Spratly; un an mai târziu, chinezii și-au însușit și insula Woody. A fost practic începutul unui conflict care astăzi implică cele șase state menționate și, bineînțeles, Statele Unite ale Americii.

Pentru a respecta titlul filmului regizat de Tarantino, cel de-al optulea actor din povestea noastră este Japonia: Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, a anunțat de curând că va susține poziția filipineză în cadrul discuțiilor dintre aceștia și China. Chiar dacă niponii nu au neapărat un interes direct în această dispută, ei au mai oferit deja susținere și altor state ce vor să obțină teritorii din Marea Chinei de Sud, Malaiezia și Vietnam. Japonezii nu au intrat însă într-un dialog contradictoriu cu Beijing, insistând ca problemele să fie rezolvate pe canale diplomatice.

„În mod cert istoria se rescrie și China este în poziția în care își vrea locul în loja marilor puteri“, spune Cătălin Olteanu. „Dacă până acum a stat oarecum în tribune și a urmărit ce se întâmplă, de acum deja vrea să își marcheze foarte clar teritoriul și vrea expansiune. În plus, China este o putere economică care se poate autosusține din consum intern, ceea ce nu se întampla înainte, dar care are nevoie mare de resurse și asta înseamnă că va începe să se impună în lupta pentru resurse. Mai mult, chinezii nu joacă după aceleași reguli ca lumea occidentală.“

Iar puterea economică a Chinei devine din ce în ce mai vizibilă, astfel că întrebarea care trebuie pusă e următoarea: va deveni Asia principalul pol economic al lumii? „Deocamdată există doar o tendință în această direcție: China, Rusia sau India sunt economii care s-au dezvoltat pe baza capitalului american și european; marile companii acolo au început să investească, iar asta a creat o dependență care stă la baza unei posibile încetiniri a ritmului de creștere chinez“, spune Mircea Coșea. „Nu cred că în următorii cinci ani China, alături de India sau chiar Rusia, ar putea să creeze un alt pol de putere economică.“ După cum explică el, proiectul rusesc euroasiatic nu merge, proiectul chinez de creare a unei bănci de dezvoltare și chiar a unei monede proprii este și el foarte greu de pus în practică. China depinde esențial de rezerva americană de dolari, pentru că americanii sunt singurii care pot emite moneda. „China depinde în mod esențial de exportul către Europa sau către SUA, deci deocamdată eu cred că lucrurile vor rămâne așa cum sunt. Cred însă că va crește foarte mult relația economică dintre firme, adică multinaționalele din mai multe țări vor avea schimburi de informații, schimburi tehnologice care vor depăși raporturile statale.“ Atât timp cât economiile sunt determinant conduse de către multinaționale, spune Coșea, șansele Asiei de a deveni centrul economic al lumii nu sunt foarte mari.

„Pentru noi contează foarte mult relația economică dintre China și restul lumii – în mod cert nu putem suplini resursa umană chineză, dar vom putea prelua o parte din nevoile de manufacturare occidentale în momentul în care China nu va mai fi o opțiune din raționamente politice“, remarcă și Cătălin Olteanu. „După părerea mea, problemele apărute la nivel global ne sunt favorabile dacă ne vedem de treabă – marile corporații au început să își pună la adăpost afacerile din zonele de risc, și așa am beneficiat și noi de creștere, pentru că România a arătat stabilitate. Va trebui să fim foarte atenți la cum gestionăm relația cu aliații economici și cum îi alegem, în funcție de poziția geostrategică pe care o avem.“

Aflați de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”