Home Actualitate Insula superbă care își redeschide grani...
Actualitate

Insula superbă care își redeschide granițele pentru turiștii de pretutindeni. Ce condiții impune călătorilor

După ce pandemia a paralizat turismul și a închis granițele majorității destinațiilor exotice, o insulă asiatică este gata să reprimească turiștii de pretutindeni. Este vorba de Sri Lanka, supranumită „Perla Oceanului Indian", una dintre cele mai iubite destinații exotice, cunoscută…

Insula superbă care își redeschide granițele pentru turiștii de pretutindeni. Ce condiții impune călătorilor
Insula superbă care își redeschide granițele pentru turiștii de pretutindeni. Ce condiții impune călătorilor · Foto: Business Magazin

După ce pandemia a paralizat turismul și a închis granițele majorității destinațiilor exotice, o insulă asiatică este gata să reprimească turiștii de pretutindeni. Este vorba de Sri Lanka, supranumită „Perla Oceanului Indian”, una dintre cele mai iubite destinații exotice, cunoscută pentru fauna bogată, vegetația luxuriantă și plajele spectaculoase.

Ministrul turismului din Sri Lanka, Prasanna Ranatunga, a făcut anunțul oficial în cadrul unei conferințe de presă, confirmând că au redeschis frontierele țării începând cu 21 ianuarie. Ambele aeroporturi internaționale ale țării s-au redeschis în aceeași zi. „Supraviețuirea a aproximativ 3 milioane de oameni depinde de turismul din Sri Lanka. Este responsabilitatea noastră națională să luăm în considerare nevoile cetățenilor noștri care depind de această industrie”, a declarat Ranatunga, citat de CNN.

Ca parte a eforturilor de prevenire a răspândirii COVID-19, Sri Lanka a creat un set de reguli care oferă vizitatorilor o libertate relativă de a călători în țară, respectând în același timp protocoalele de siguranță.

Deși nu există un timp minim pe care un vizitator trebuie să-l petreacă în interiorul granițelor, oricine vine din străinătate trebuie să stea într-un hotel sau într-o stațiune aprobată de guvern până la două săptămâni după sosire. Asta înseamnă că turiștii care vin doar pentru o călătorie scurtă își vor petrece tot timpul în stațiune, și doar persoanele care planifică sejururi mai lungi se vor putea deplasa liber în Sri Lanka odată ce își vor încheia cele două săptămâni de semi-carantină.

Spre deosebire de alte destinații precum Hong Kong și Australia, unde persoanele aflate în carantină la sosire trebuie să stea în camerele de hotel pe întreaga durată a izolării, reglementările din Sri Lanka sunt însă puțin mai relaxate. Oaspeții vor avea frâu liber să se bucure de facilitățile proprietății, precum piscine, săli de sport, saloane și restaurante. De asemenea, turiștii pot părăsi hotelul în timpul carantinei pentru a vizita obiectivele turistice, precum Templul Dalada Maligawa sau Grădinile Botanice Regale, cu condiția să facă acest lucru cu atenție. Unele obiective impun vizitatorilor să vină ca parte a unui grup organizat cu un ghid srilankez aprobat. Aceștia trebuie să circule într-un vehicul privat și să nu facă opriri neautorizate. Unele atracții vor permite accesul turiștilor doar în intervalele de timp desemnate sau în anumite zile ale săptămânii.

În prezent, 55 de hoteluri și stațiuni se încadrează în liniile directoare de „nivel sigur”. Acestora nu li se permite să accepte niciun invitat local sau să găzduiască evenimente.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună