Home Actualitate Îngrijorare în Marea Britanie deoarece a...
Actualitate

Îngrijorare în Marea Britanie deoarece aproximativ 1.750 de deținuți vor fi eliberați în câteva zile

Aproximativ 1.750 de deținuți vor fi eliberați în câteva zile din închisorile din Marea Britanie. Este vorba despre planul guvernului britanic privind eliberarea anticipată pentru a face spațiu în închisorile aglomerate. Măsura a stârnit îngrijorare în rândul britanicilor.

Îngrijorare în Marea Britanie deoarece aproximativ 1.750 de deținuți vor fi eliberați în câteva zile
Îngrijorare în Marea Britanie deoarece aproximativ 1.750 de deținuți vor fi eliberați în câteva zile · Foto: Business Magazin

Aproximativ 1.750 de deținuți sunt pregătiți pentru eliberare anticipată în aceste zile. Ei se adaugă celor eliberați la termen, aproximativ 1.000 pe săptămână, potrivit Sky News. De asemenea, în octombrie vor mai fi eliberați anticipat circa 2.000 de oameni.

Specialiștii avertizează că numărul mare de eliberări reprezintă un risc. Totodată, se vorbește despre eliberarea unor deținuți periculoși care ar putea haos în comunități. În replică, guvernanții spun că închisorile sunt supraaglomerate și în lipsa unor măsuri s-ar putea ajunge la o criză de proporții. Închisorile aglomerate au primit foarte mulți noi deținuți în urma revoltelor de stradă din vară.

În paralel, Guvernul britanic ia în calcul trimiterea de deținuți în Estonia pentru a reduce supraaglomerarea din închisori. Ministrul Justiției din Marea Britanie și omologul estonian se află în discuții despre un potențial parteneriat, după ce Tallinnul a declarat că deține locuri suficiente pentru a prelua deținuți și din alte țări.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună