Home Actualitate ING Bank: profit de 784 mil. lei după 9...
Actualitate

ING Bank: profit de 784 mil. lei după 9 luni/2022, în creștere cu 25%, și venituri mai mari cu 14%, la 2 mld. lei. Mihaela Bîtu, CEO al ING: Este notabilă creșterea anuală cu 28% a soldului creditelor acordate IMM-urilor, un segment de piață mai vulnerabil, în special în acest context economic provocator

ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu același nume, a obținut după primele 9 luni din 2022 un profit net de 784 mil. lei, mai mare cu 25% față de câștigul din 9 luni/2021, în condițiile în care veniturile…

ING Bank: profit de 784 mil. lei după 9 luni/2022, în creștere cu 25%, și venituri mai mari cu 14%, la 2 mld. lei. Mihaela Bîtu, CEO al ING: Este notabilă creșterea anuală cu 28% a soldului creditelor acordate IMM-urilor, un segment de piață mai vulnerabil, în special în acest context economic provocator
ING Bank: profit de 784 mil. lei după 9 luni/2022, în creștere cu 25%, și venituri mai mari cu 14%, la 2 mld. lei. Mihaela Bîtu, CEO al ING: Este notabilă creșterea anuală cu 28% a soldului creditelor acordate IMM-urilor, un segment de piață mai vulnerabil, în special în acest context economic provocator · Foto: Business Magazin

ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu același nume, a obținut după primele 9 luni din 2022 un profit net de 784 mil. lei, mai mare cu 25% față de câștigul din 9 luni/2021, în condițiile în care veniturile băncii au avansat cu 14%, la 1,95 mld. lei.

Avansul câștigului ING Bank a fost influențat de creșterea creditării, dar și de reducerea costurilor cu provizioanele.

Banca susține că a majorat portofoliul de credite brute cu 13% față de 9 luni/2021, la 36,4 mld. lei. Costul cu provizioanele a înregistrat o scădere cu 29% în 9 luni/2022, la 125 mil. lei.

„Dincolo de buna performanță comercială și financiară, aș dori să remarc faptul că acțiunile noastre din acest an s-au înscris pe trei direcții prioritare. În primul rând, suntem alături de clienții noștri în această perioadă incertă, atât prin consiliere și soluții individualizate, cât și prin inițiativele de educație financiară pe care le susținem: Banometru și Startarium. Creșterea dobânzilor pentru depozitele bonus și la termen, introducerea creditului cu dobândă fixă și creditului digital pentru IMM-uri stau mărturie eforturilor noastre de a îmbunătăți continuu experiența clienților noștri. Este notabilă creșterea cu 28% față de aceeași perioadă a anului precedent a soldului creditelor acordate IMM-urilor, un segment de piață mai vulnerabil, în special în acest context economic provocator”, spune Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România.

În zona de creditare, ING și-a ajustat portofoliul de produse revizuind creditul ipotecar cu dobândă fixă astfel încât să îl facă și mai accesibil clienților, la un cost mai mic, oferind în același timp o perioadă suficientă de rate fixe, cât să traverseze perioada incertă actuală.

Din perspectiva digitalizării creditelor de nevoi personale, ING Bank permite rambursarea parțială a acestora direct în Home’Bank, unde clienții beneficiază de opțiunile de reducere a ratei lunare de plată, precum și a perioadei de creditare rămase.

Pe segmentul companiilor mari, ING spune că a continuat să susțină și să dezvolte parteneriatele de lungă durată cu clienții săi, activi în sectoare esențiale ale economiei. Printre aceștia se numără Agricover Distribution și Agricover Credit IFN, cărora în acest trimestru le-au fost majorate substanțial facilitățile de credit acordate, care acum însumează 350 milioane de lei.

În același timp, ING se menține cu consecvență în topul dealerilor primari din România, în trimestrul al treilea situându-ne pe primul loc în acest clasament.

În segmentul Business Banking, dedicat companiilor mici si mijlocii, ING a continuat să sprijine tranziția antreprenorilor către practici durabile, prin acordarea de credite pentru investiții cu o componentă de sustenabilitate/ Printre acestea se numără finanțarea de 2,6 mil. euro pentru compania General Membrane, creditul de 2 mil. euro pentru compania Dodi Plast Tech pentru achiziția de echipamente necesare reciclării materialelor plastice reutilizabile și o finanțare de 7 mil. euro grupului Adrem, unul dintre cei mai mari integratori de soluții personalizate pentru furnizorii de energie din România, potrivit informațiilor transmise de bancă.

În al treilea trimestru, ING a lansat și un nou credit cu aprobare instantanee și cu rambursare în rate egale, pentru antreprenorii cu cifra de afaceri între 100.000 lei și 9.000.000 lei. Verificarea situației companiilor este realizată automat de bancă, fără a fi necesare documente financiare sau garanții materiale, iar antreprenorii pot împrumuta până la 500.000 lei, pentru orice tip de cheltuieli necesare companiei. Produsul s-a bucurat de o lansare de succes, sumele creditate doar în primele luni depășind 50 de milioane de lei.

„Bineînțeles, rămânem fideli strategiei noastre bazată pe inovație și digitalizare, care ne-a consacrat în piața românească, și mă bucur că pe parcursul anului am crescut portofoliul digital ING, investind totodată sume considerabile în reziliența și securitatea platformelor digitale utilizate de clienții noștri”, mai spune șefa ING Bank.

Pe segmentul de economisire, depozitele atrase de ING Bank au marcat o creștere cu doar 7%, până la 52 mld. lei.

În trimestrul al treilea, ING susține că a consolidat și îmbunătățit oferta de depozite bancare adresate persoanelor fizice. După introducerea Depozitului Bonus în primăvară, ING a continuat să ofere instrumente atractive de economisire pentru populație, prin creșterea dobânzilor pentru conturile de economii, dar și pentru depunerile la termen de 3, 6 și 12 luni.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună