Home Actualitate Infractorii cibernetici au spălat anul t...
Actualitate

Infractorii cibernetici au spălat anul trecut 8,6 miliarde de dolari în criptomonede la nivel global, în creștere cu 30% față de 2020. Volumul, la 0,05% din totalul tranzacțiilor

Așa numiții crypto-infractori au spălat în 2021 circa 8,6 miliarde de dolari în criptomonede, un avans de 30% prin comparație cu anul precedent, arată noi date publicate de Chainalysis, citate de Yahoo Finance. În total, criptomonedele furate din 2017 până…

Infractorii cibernetici au spălat anul trecut 8,6 miliarde de dolari în criptomonede la nivel global, în creștere cu 30% față de 2020. Volumul, la 0,05% din totalul tranzacțiilor
Infractorii cibernetici au spălat anul trecut 8,6 miliarde de dolari în criptomonede la nivel global, în creștere cu 30% față de 2020. Volumul, la 0,05% din totalul tranzacțiilor · Foto: Business Magazin

Așa numiții crypto-infractori au spălat în 2021 circa 8,6 miliarde de dolari în criptomonede, un avans de 30% prin comparație cu anul precedent, arată noi date publicate de Chainalysis, citate de Yahoo Finance.

În total, criptomonedele furate din 2017 până la finalul anului trecut valorează peste 33 de miliarde de dolari, majoritatea sumei fiind trimisă de-a lungul timpului către exchange-uri centralizate.

Cercetarea realizată de Chainalysis a luat în calcul cantitatea de criptomonede trimise de pe adrese ilicite către adrese găzduite de servicii.

„Dacă nu există niciun mod prin care să accesezi fondurile, nu există de la bun început nicio motivație să comiți infracțiuni cu criptomonede – de aceea, spălatul de bani se afla la baza tuturor altor infracțiuni cu criptomonede”, reiese din textul redactat de Chainalysis.

Totuși, banii spălați au reprezentat doar 0,05% din volumul total de tranzacții din 2021. Prin comparație, anul trecut au fost spălați între 800 de miliarde și 2.000 de miliarde de dolari în așa-zișii bani fiat, emiși de băncile centrale.

Valoarea criptomonedelor spălate între 2017 și 2021 (Sursa foto: Chainalysis) 

„Cea mai mare diferență între spălarea banilor fiat și spălarea criptomonedelor este că, având în vedere transparența inerentă a blockchain-ului, putem monitoriza mai ușor felul în care infractorii mută criptomonede între portofele și servicii crypto, în încercarea de a-și converti fondurile în cash.”

Raportul arată că finanțele descentralizate (DeFi) au început să joace un rol mult mai mare în spălarea criptomonedelor, în vreme ce 17% din fondurile trimise de pe portofele ilicite s-au îndreptat către protocoale descentralizate, de la doar 2% în 2020.

Totodată, Chainalysis subliniază diferența între furt și escrocherie. Adresele asociate cu acte de furt au trimis sub jumătate din fondurile sustrase către platforme de tip DeFi – peste 750 de milioane de dolari în criptomonede.

De exemplu, „armata” de hackeri a Coreei de Nord, responsabilă de furarea a 400 de milioane de dolari în crypto, a folosit protocoale DeFi pentru a spăla banii.

Pe de altă parte, escrocii trimit majoritatea fondurilor către adrese din exchange-uri centralizate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună