Începe războiul din Iran. Așa să fie?

Suiți pe garduri, plini de furie și și cu pumnii ridicați, păreau la prima vedere tot niște manifestanți din seria “primăvăraticilor arabi”, sosiți în fața unei instituții de stat ca să strige pentru democrație, căderea unui dictator sau locuri de muncă. În realitate, nu erau arabi, ci iranieni, și nu cereau democrație, ci amenințau ambasada britanică din Teheran cu o reeditare a episodului ostaticilor din 1979, când susținătorii revoluției iraniene au sechestrat 52 de americani timp de 444 de zile.

Protestele, care au determinat închiderea ambasadei de la Teheran (și, în replică, expulzarea diplomaților iranieni din Marea Britanie), veneau după ce Londra, Washingtonul și Ottawa au anunțat la 21 noiembrie noi sancțiuni contra regimului lui Mahmud Ahmadinejad, ca efect al celui mai recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, unde se vorbea despre “posibile dimensiuni militare ale programului nuclear iranian”. Londra și-a atras furia iranienilor fiindcă a fost prima și singura care a impus sancțiuni directe nu doar asupra afacerilor derulate în City de instituțiile iraniene, ci și asupra băncii centrale a Iranului – prima dată după ultimul război mondial când Regatul Unit impune un boicot total asupra industriei financiare a unui stat, după cum notează The Telegraph.

În ciuda presiunii din partea Israelului, SUA s-au abținut inițial să ia o măsură similară, cu argumentul umanitar că astfel de sancțiuni vor lovi tot iranienii de rând, dar și cu argumentul mult mai pragmatic că așa va crește prețul petrolului, având în vedere că sancțiunile contra băncii centrale iraniene înseamnă că Teheranul nu va mai putea practic să importe și să exporte legal petrol, alimente și alte mărfuri. Vinerea trecută însă, Senatul SUA a votat în unanimitate un amendament care aprobă penalizarea oricăror instituții financiare străine care ar face afaceri cu banca centrală iraniană, în ciuda avertismentelor administrației Obama cum că a-i amenința astfel pe aliații Americii nu e deloc cea mai fericită idee de a le obține cooperarea contra Iranului, pe de o parte, iar pe de altă parte riscă să arunce în aer piața petrolului și să pericliteze redresarea economiei globale.

Separat de această rundă de sancțiuni, și UE a impus, joia trecută, noi interdicții de a face afaceri cu Iranul, adăugând 180 de instituții și persoane iraniene pe lista celor ale căror active din Europa sunt înghețate și care nu au drept de circulație în statele UE. Nici Bruxellesul nu a impus însă un embargou petrolier, așa cum ar fi dorit Franța și Marea Britanie, iar ministrul francez de externe Alain Juppe, ca să nu dea impresia că europenii se tem să acționeze, a dat vina pe opoziția Greciei, țară puternic dependentă de petrolul iranian, și a adăugat că rămâne de văzut în ce măsură creșterea producției în alte țări furnizoare ar putea compensa un viitor embargou petrolier decis de UE. China, aliat economic al Iranului, s-a declarat din nou sceptică în eficiența sancțiunilor ca soluție la problema nucleară iraniană (mai ales că acestea ar privi-o direct, având în vedere creșterea cu 50% a importurilor ei de petrol iranian) și, alături de Rusia, a blocat orice posibilitate ca acestea să fie extinse la alt nivel prin vreo decizie a Consiliului de Securitate al ONU.