Începe austeritatea la stat: Guvernul Bolojan a reintrodus în ședința de Guvern plafonarea la 300 de lei a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare. Unii angajați din sectorul public ar putea pierde 800 de lei în fiecare lună
Guvernul condus de Ilie Bolojan are astăzi o nouă ședință de guvern, iar pe ordinea de zi se află reducerea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la 300 de lei pe lună brut, față de momentul actual când este de…
Guvernul condus de Ilie Bolojan are astăzi o nouă ședință de guvern, iar pe ordinea de zi se află reducerea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la 300 de lei pe lună brut, față de momentul actual când este de 15% din salariul de bază, sau maxim 1.500 de lei brut.
Astfel, un angajat din sectorul public care primește un astfel de spor de 1.500 de lei lunar se poate aștepta să câștige cu aproximativ 800 de lei mai puțin, după reținerea contribuțiilor și a impozitelor.
Joi, Executivul a prezentat ordonanța de urgență, însă nu a adoptat-o atunci, fiind în primă lectură. Ședința decisivă pentru viitorul sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare se decide astăzi începând cu ora 16:00.
Totodată, Guvernul analizează și reformarea ANAF, în contextul în care de la instituție se așteaptă să aducă cât mai mulți bani la buget. Mulți din angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală beneficiază și ei de sporul pentru condiții vătămătoare.
Vedeți mai jos agenda completă a ședinței de Guvern de astăzi:
„PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice
2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind abrogarea articolului 3 alineatul (2) din Ordonanța de urgență nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și a articolului XIV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității instituționale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, reorganizarea activității acesteia, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.