Încep negocierile pentru ca România să devină membră a Băncii Asiatice pentru Infrastructură
Guvernul a aprobat în ultima ședință a executivului inițierea negocierilor privind dobândirea de către România a calității de membru al Băncii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură. În acest sens, țara noastră va subscrie 1.530 de acțiuni, reprezentând o valoare totală a capitalului de 153 de milioane de dolari.
De asemenea, a fost aprobată transmiterea unei scrisori conducerii băncii, privind acceptarea condițiilor financiare propuse, respectiv subscrierea a 1.530 de acțiuni, reprezentând o valoare totală a capitalului de 153 milioane dolari, din care 30,6 milioane dolari capital vărsat, plătibil în cinci tranșe egale.
Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură (AIIB) este o instituție financiară internațională, cu sediul la Beijing, China, al cărui obiectiv declarat este de a promova interconectarea și integrarea economică în regiunea Asiei, concentrându-se pe dezvoltarea infrastructurii și a altor sectoare productive, inclusiv energie, transport și telecomunicații, infrastructură rurală și dezvoltarea agriculturii, alimentare cu apă și canalizare, protecția mediului, dezvoltare urbană și logistică etc.
La inițiativa de înfiiințare a instituției lansate de China, au răspuns 57 de state care au dobândit statulul de state membre fondatoare: 37 din Asia/Oceania și 17 din Europa, Africa de Sud, Egipt și Brazilia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro