Home Actualitate Încă un scandal zguduie sistemul bancar...
Actualitate

Încă un scandal zguduie sistemul bancar european: Șeful celei mai mari bănci din Danemarca este forțat să plece după o investigație de spălare de bani

Danske Bank a decis să îl înlocuiască pe CEO-ul Chris Vogelzang, în condițiile în care fostul executiv al băncii ABN Amro a devenit ținta unei investigații de spălare de bani în Olanda, notează Bloomberg. Vogelzang, care a fost CEO-ului celei…

Încă un scandal zguduie sistemul bancar european: Șeful celei mai mari bănci din Danemarca este forțat să plece după o investigație de spălare de bani
Încă un scandal zguduie sistemul bancar european: Șeful celei mai mari bănci din Danemarca este forțat să plece după o investigație de spălare de bani · Foto: Business Magazin

Danske Bank a decis să îl înlocuiască pe CEO-ul Chris Vogelzang, în condițiile în care fostul executiv al băncii ABN Amro a devenit ținta unei investigații de spălare de bani în Olanda, notează Bloomberg.

Vogelzang, care a fost CEO-ului celei mai mari bănci din Danemarca în ultimii doi ani, va fi înlocuit de Carsten Egeriis, head of risk management în cadrul Danske.

Mișcarea vine în urma unei decizii a autorităților daneze de a-l cataloga pe Vogelzang drept „suspect în ceea ce privește investigațiile asupra unor potențiale încălcări ale legislației olandeze, asociat cu un caz de spălare de bani în interiorul ABN Amro”.

Danske este deja subiectul unor investigații de spălare de bani din Statele Unite și Europa. Vogelzang s-a alăturat board-ului în 2019 cu intenția de a curăța reputația băncii și de a-i reconsolida imaginea de instituție transparentă.

„Sunt extrem de surprins de decizia autorităților olandeze. Am părăsit ABN în urmă cu peste patru ani și m-am împăcat cu faptul că mi-am gestionat responsabilitățile de management cu integritate și dedicare. Statutul de suspect nu spune că voi fi acuzat”, spune Vogelzang.

Între timp, autoritățile financiare din Olanda au declarat că ABN a încălcat ani la rândul legile de combatere a spălării de bani.

Vogelzang a fost șeful diviziilor de retail și private banking ale ABN timp de opt ani, părăsind compania în 2017 din cauza unor serii de schimbări la nivel de management. Instituțiile de presă au scris la acea vreme că Vogelzang era văzut drept principalul candidat pentru funcția de director executiv, însă poziția i-a fost refuzată de către guvernul de la Haga, care deține peste 50% din ABN.

Danske a intrat pe radarul ziarelor internaționale în 2018, când a confirmat suspiciunile cu privire la fluxurile non-rezidențiale ale unei filiale din Estonia, în valoare de 200 de miliarde de euro, eveniment ce a încheiat carierele mai multor executivi, incluzându-l aici și pe CEO-ul Thomas Borgen.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună