Incă un lanț gigant de magazine intră în FALIMENT și închide 800 de magazine
Grupul Gymboree a depus cererea de intrare în faliment săptămâna trecută și plănuiește să închidă peste 800 de locații, potrivit Business Insider. Retailerul de îmbrăcăminte pentru copii va închide toate magazinele pentru brandurile Gymboree și Crazy 8 și va încerca…
Grupul Gymboree a depus cererea de intrare în faliment săptămâna trecută și plănuiește să închidă peste 800 de locații, potrivit Business Insider.
Retailerul de îmbrăcăminte pentru copii va închide toate magazinele pentru brandurile Gymboree și Crazy 8 și va încerca să vândă magazinele Janie and Jack, cât și drepturile de proprietate intelectuală pentru Gymboree.
Compania are circa 140 de magazine Janie and Jack.
Gymboree a cerut tribunalului american unde a depus cererea de faliment să primească o autorizație pentru a onora cardurile cadou ale clienților în următoarele 30 de zile.
Compania a întrerupt imediat programele GymBucks și Gymboree Rewards.
CEO-ul grupului Gymboree, Shaz Kahng a anunțat că grupul este „foarte dezamăgit” cu privire la închiderea businessurilor Gymboree și Crazy 8.
„În același timp, ne concentrăm în a încerca să prezervăm businessul Janie and Jack – un brand puternic ce ar putea crește – prin vânzarea sa”, a declarat Kahng. „Pe măsură ce înaintăm în acest proces, încercăm să minimizăm impactul asupra angajaților, clienților, furnizorilor și a altor acționari”.