Home Actualitate În timp ce toată lumea se agita după al...
Actualitate

În timp ce toată lumea se agita după al doilea cel mai mare faliment bancar din ultimii 15 ani, gigantul HSBC a cumpărat filiala din Marea Britanie a Silicon Valley Bank pentru o liră

Gigantul bancar HSBC a anunțat recent un acord pentru achiziția filialei din Marea Britanie a creditorului american Silicon Valley Bank care a dat faliment în urmă cu câteva zile. Grupul bancar a fost de acord să cumpere SVB UK pentru…

În timp ce toată lumea se agita după al doilea cel mai mare faliment bancar din ultimii 15 ani, gigantul HSBC  a cumpărat filiala din Marea Britanie a Silicon Valley Bank pentru o liră
În timp ce toată lumea se agita după al doilea cel mai mare faliment bancar din ultimii 15 ani, gigantul HSBC a cumpărat filiala din Marea Britanie a Silicon Valley Bank pentru o liră · Foto: Business Magazin

Gigantul bancar HSBC a anunțat recent un acord pentru achiziția filialei din Marea Britanie a creditorului american Silicon Valley Bank care a dat faliment în urmă cu câteva zile. Grupul bancar a fost de acord să cumpere SVB UK pentru o liră, scrie CNBC.

„Ziua de vineri părea să fie obișnuită. Dacă cineva mi-ar fis pus că vom achiziționa o altă bancă în două-trei zile, nu l-aș fi crezut”, a declarat Ian Stuart, CEO HSBC UK.

Falimentul Silicon Valley Bank s-a întâmplat rapid și a fost provocat un șoc în tot sistemul bancar, transmițând panică și către filialele deschise peste ocean. În consecință, Banca Angliei a anunțat vineri că „în lipsa unor informații suplimentare semnificative”, va plasa SVB UK în procedură de insolvență.

“M-am trezit sâmbătă dimineață, am văzut știrea și, puțin după ora 10:30, am luat legătura cu autoritatea de reglementare, oferindu-ne ajutorul, atât eu, cât și Noel Quinn, directorul nostru general. Apoi lucrurile au început să se liniștească, cred că în acel moment încercam doar să oferim tot ajutorul pe care îl puteam oferi”, a spus Stuart.

Peste 200 de companii – deponenți la SVB UK – au scris sâmbătă Trezoreriei britanice pentru a cere ajutor. Acestea au spus că unele dintre ele nu vor putea respecta termenele de plată a salariilor fără a avea acces la depozitele lor de la SVB UK. 

În urma achiziției, depozitele clienților în valoare de 6,7 mld. lire sterline au fost securizate.

“Am obținut acces la datele băncii duminică dimineață și am avut la dispoziție cinci ore să facem due diligence în timp ne pregăteam să paricipăm la mai multe ședințe care s-au terminat târziu în noapte. Începuse o cursă pentru cumpărarea băncii”, a mai spus CEO-ul filialei HSBC din Marea Britanie.

Printre cei care au încercat de asemenea să cumpere  filiala Silicon Valley Bank din Marea Britanie se numără OakNorth Bank, The Bank of London și investitorul Royal Group din Abu Dhabi.

„Abia luni la primele ore ale dimineții am înțeles că am reușit să achiziționăm banca. A meritat să facem acest pariu, considerând că am adoptat o abordare rezonabilă. Nu am cerut sprijin guvernamental și nimic ieșit din comun. Am identificat în acest caz o oportunitate foarte bună și am început să ne mișcăm pentru a ne atinge scopul”, a mai spus Ian Stuart.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună